Şarpele a privit şi a văzut porumbiţa în rai (pe Eva)... căci o poftea... S-a prefăcut în porumbiţă..., el, şarpele, cel cu totul blestemat. A luat din ea, ca şi aceasta să ia din el. S-a îmbrăcat în culorile ei, ca şi ea să se îmbrace în urâciunea lui.
Porunca era dată pentru că doar prin împlinirea ei omul îşi putea exprima liber stăruinţa spre Dumnezeu şi iubirea pentru El. Şi binecuvântarea consta simplu în comunicarea cu Dumnezeu prin iubirea Lui.
Iar acum - Cultura. Cum am putea defini noi cultura? Am auzit și în Apus și aici, în România, mulți oameni care, vrând să trăiască bine, să trăiască o viață dreaptă să zicem, au fost șocați că sub numele de cultură astăzi, în veacul nostru, se includ tot felul de perversiuni, până la desfrânări și altele, tot ce-și poate închipui omul.
Hristos încă a mai spus: „Duhul este carele dă viață, trupul nu folosește nimic.“ /Io. 6:63/ Nu numai trupul omenesc, ci, în sine, nici un trup din
tot Cosmosul nu folosește la nimic. El poate folosi la ceva în viața aceasta numai dacă duhul se folosește ca de o unealtă a sa, ca de un simbol al său. Duhul e realitate, trupul e simbol al duhului. Împăratul e împărat, și însemnele împăratului sânt însemne.
Nesocotit ar fi cel ce ar tăgădui ființa împăratului și ar recunoaște drept împărat însemnele împăratului.
Drama lumii contemporane o constituie atitudinea iresponsabilă a omului modern, care, preocupat de propriile interese, de satisfacerea poftelor și dorințelor sale individuale și egoiste, exploatează nemilos și irațional creația, ceea ce a provocat o profundă criză ecologică, având consecințe catastrofale pentru întreaga omenire. Datorită acestei atitudini, astăzi putem desluși un adevărat „suspin al creației“.
Împărăteasa mea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți (continuare)