Unde duce cultura cuvântului lui Dumnezeu, credinţa în cuvintele lui Dumnzeu? Cuvintele lui Dumnezeu, omului pot părea, şi par de multe ori sminteala cea mai mare, şi însuşi Apostolul Pavel nu se sfieşte a vorbi de „nebunia lui Dumnezeu” dar adaugă că nebunia lui Dumnezeu se arată mai înţeleaptă decât înţelepciunea omului. Înţelepciunea omului e neputincioasă, precum şi omul; este stricăcioasă, precum şi omul; dar ceea ce ne pare nouă a fi o nebunie, dacă este dumnezeiască, să ne împărtăşim cu această nebunie, şi vom vedea că asta era înţelepciunea.

Deci ajungem la împărtăşirea concretă, fizică, la împărtăşirea cu lucrul care vine de dincolo, lucrul care vine de unde mintea omului „nu se poate duce”, ochiul nu poate vedea, urechea nu poate auzi. Ei, asta-i energia care ne duce întru acel „dincolo”. Cuvântul lui Dumnezeu împărtăşeşte pe om la toate nivelele: la nivel de cuvânt, la nivel de simţ, la nivelul cel mai concret al mâncării. Şi când Mântuitorul a răspuns ispititorului că nu din singură pâine va trăi omul, ci din fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu, dacă am fi auzit atunci în pustie cuvântul acesta, cine şi-ar fi putut închipui că acel cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu – tocmai ca pâine ni se va da, drept împărtăşanie?

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 28-29)