Obiceiurile păcătoase sunt ca niște lanțuri pe om

Cuvinte duhovnicești

Obiceiurile păcătoase sunt ca niște lanțuri pe om

    • Obiceiurile păcătoase sunt ca niște lanțuri pe om
      Foto: Ștefan Cojocariu

      Foto: Ștefan Cojocariu

Pentru pierzania omului e îndeajuns un singur obicei păcătos: el va da mereu cale liberă în suflet tuturor păcatelor și tuturor patimilor.

Obiceiurile păcătoase sunt ca niște lanțuri pe om: îl lipsesc de libertatea duhovnicească, îl țin cu silnicie în mlaștina puturoasă a patimilor. Pentru pierzania omului e îndeajuns un singur obicei păcătos: el va da mereu cale liberă în suflet tuturor păcatelor și tuturor patimilor.

Deprinde-te să fii modest: nu-ți îngădui nicio îndrăzneală față de aproapele, nu-ți îngădui nici măcar să te atingi de el fără să fie mare nevoie – și obiceiul modestiei va face lesnicioasă pentru tine marea virtute a înfrânării. Apropiații tăi, simțind modestia care trăiește în tine, vor fi lipsiți înaintea ta de îndrăzneli nepotrivite, ca și cum s-ar cucernici înaintea bunei miresme de lucru sfânt.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2000, p. 45)