Duhul lui Dumnezeu e cel ce m‑a zidit, iar suflarea Atotţiitorului e cea care mă învaţă pe mine

Cuvinte duhovnicești

Duhul lui Dumnezeu e cel ce m‑a zidit, iar suflarea Atotţiitorului e cea care mă învaţă pe mine

    • Duhul lui Dumnezeu e cel ce m‑a zidit, iar suflarea Atotţiitorului e cea care mă învaţă pe mine
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Iar Duhul Care Se trimite, Care zideşte şi Care întăreşte şi ţine toate, nu este o suflare care se risipeşte după cum nici gura lui Dumnezeu nu este un organ trupesc, astfel încât ambele trebuie socotite în mod potrivit lui Dumnezeu.

Capitolul al 6‑lea

Trebuie însă ca şi Cuvântul să aibă Duh. Nici cuvântul nostru nu este nepărtaş duhului. Dar la noi, duhul este străin de firea noastră (căci este inspirarea şi expirarea aerului tras în piept şi răspândit afară din întocmirea trupului nostru, fapt pentru care sunetul pronunţării cuvântului se produce într‑o clipă, şi purtând în această pronunţare toată puterea lui), dar la firea dumnezeiască cea simplă şi necompusă se impune să mărturisim, potrivit evlaviei, faptul că Duhul este Duh al lui Dumnezeu, pentru ca să nu fie Cuvântul lui Dumnezeu mai văduvit decât cuvântul nostru. Tot astfel nu este cucernic nici să socotim cumva că Duhul Sfânt este ceva străin venit din afara lui Dumnezeu, aşa cum se întâmplă cu noi care suntem fiinţe compuse. Şi aşa cum atunci când auzim Cuvântul lui Dumnezeu nu credem că Acesta este fără ipostas, nici că se răspândeşte prin aer, nici că se naşte dintr‑o învăţătură, nici că este pronunţat prin sunet, nici nu este revărsat şi slobozit în aer, ci credem că subzistă fiinţial într‑un ipostas, fiind liber, lucrător/activ şi atotputernic. Tot astfel când suntem învăţaţi că Duhul lui Dumnezeu însoţeşte Cuvântul şi descoperă lucrarea Lui, nu Îl socotim o suflare fără ipostas, (dacă am socoti Duhul Care sălăşluieşte în El, după asemănarea cu duhul nostru, aceasta ar înjosi măreţia firii dumnezeieşti), ci putere fiinţială, pe aceasta văzându‑o în sine ca ipostas particular, Care din Tatăl purcede şi Care se odihneşte în Fiul[11] şi Care este descoperitoare a Acestuia, Care nu este despărţită nici de Dumnezeu întru Care este, nici de Cuvântul cu Care se însoţeşte, puternică, nerăbdând să ajungă la inexistenţă, ci după asemănarea Cuvântului fiind după ipostas, vie, liberă, mişcându‑se de la sine, lucrătoare, doritoare atotbinele şi având, în acord cu voia lui Dumnezeu, puterea către plinirea a toată voia cea bună, neavând nici început, nici sfârşit. Căci nu a lipsit vreodată Tatălui Cuvântul nici Cuvântului, Duhul[12].

Astfel, prin unimea cea după fire, înşelarea politeistă a Elinilor se nimiceşte, iar prin predania privitoare la Cuvântul şi la Duhul, se distrug dogmele iudeilor, din fiecare dintre cele două eresuri rămânând ceea ce este de folos: din concepţia iudeilor, unimea firii, iar din cea a elenismului, numai distincţia după ipostas. Dacă vreun iudeu vorbeşte împotriva predaniei privitoare la Cuvânt şi la Duh să fie dovedit din Sfintele Scripturi şi să fie redus la tăcere. Căci cu privire la Cuvânt zice dumnezeiescul David: „în veac, Doamne, Cuvântul Tău rămâne în cer.[13]” Şi iarăşi: „a trimis pe Cuvântul Său şi i‑a vindecat pe ei.[14]” Căci Cuvântul cel rostit nu se trimite, nici nu rămâne în veac. Iar despre Duhul zice David însuşi: „trimite‑vei Duhul Tău şi se vor zidi.[15]” Şi iarăşi: „Prin Cuvântul Domnului cerurile s‑au întărit şi prin Duhul gurii Lui toată puterea Lui.[16]” Şi Iov: „Duhul lui Dumnezeu e cel ce m‑a zidit, iar suflarea Atotţiitorului e cea care mă învaţă pe mine.[17]” Iar Duhul Care Se trimite, Care zideşte şi Care întăreşte şi ţine toate, nu este o suflare care se risipeşte după cum nici gura lui Dumnezeu nu este un organ trupesc, astfel încât ambele trebuie socotite în mod potrivit lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Damaschin, Despre Sfânta Treime. Despre Cântarea Trisaghionului, Editura Sophia, 2007)

[11]Expresie folosită de Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele Cuvânt Catehetic. Se întâlneşte şi la Dydim cel Orb, Despre Sfânta Treime, conform unei tâlcuiri scripturistice Is. 11:1‑2 şi In. 1:32. Fragmentul împreună cu alte pasaje a servit de argument în polemica împotriva dogmei apusene a lui filioque. cf. Andrew Louth. op.cit. p. 96.

[12]V. Sf. Vasile cel Mare, Cuvânt despre dreapta credinţă.

[13]Ps. 118:89.

[14]Ps. 106:20.

[15]Ps. 103:30.

[16]Ps. 32:6.

[17]Iov, 33:4.

 

Traducere și adaptare:
Sursa: