Cum să mă rog pentru căsătorie, părinte?

Întreabă preotul

Cum să mă rog pentru căsătorie, părinte?

    • Cum să mă rog pentru căsătorie, părinte?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Rada
întreabă:

Cum să mă rog pentru căsătorie, părinte? Am 32 de ani, vreau să fiu soţie, vreau să fiu mamă...

28 Iulie 2015

Soră Rada,

Să sporești rugăciunea și să înmulțești nădejdea că Dumnezeu îți va rândui cele de folos pentru viața ta. Să adaugi la rugăciunile pe care le citești deja și Acatistul Sfinților Ioachim și Ana (sfânta familie), Acatistul Bunei Vestiri, apoi acatistele Sfinților Nicolae, Spiridon, dar și al Sfintei Parascheva, ca fiind cei ce ocrotesc și ajută fetele nemăritate. Dar să nu treci cu vederea importanța postirii, Spovedaniei și Împărtășaniei după rânduiala noastră ortodoxă.

Cu bune doriri,

Pr. Mihail

Alina a răspuns:
29 Iulie 2015

Parinte cum se citesc acatistele pe care le-ati mentionat? toate odata sau cum? multumesc

pr Andrei Atudori a răspuns:
21 Septembrie 2015

Alina, un program anume de rugăciune poți să îți stabilești numai împreună cu părintele tău duhovnic, așadar cu el trebuie să te sfătuiești cu privire la modul în care este bine pentru tine să citești aceste acatiste.

Dumnezeu să îți ajute!

pr. Andrei

ELENA. a răspuns:
16 Februarie 2018

si pe baieti banuiesc, ca si ei pot avea astfel de probleme/.

Catalina a răspuns:
20 Decembrie 2015

DOAMNE, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale si ale Tuturor Sfinților, Te rog, Dăruiește-mi un creștin împreuna cu care sa ma mântuiesc! Amin!
Eu m-am spovedit, am cerut Canon la Parintele Duhovnic si dupa 40 de zile in care am citit aceasta rugăciune împreuna cu canonul dat de duhovnic am fost sunată de bărbatul cu care m-am căsătorit imediat dupa doua luni si iată ca au trecut 8 ani, avem 3 copilasi si cu fiecare zince trece simt ca a fost trimis direct de Bunul Dumnezeu care ne asculta toate rugile atunci cand îndrăznim sa cerem. Doamne ajuta!

Raluca a răspuns:
11 Mai 2016

Cum sa ma rog e si intrebarea mea. Am 33 de ani, parinte. Am avut citeva relatii, toate incheiate subit, fara explicatii. Faptul ca se repeta acelasi scenariu de fiecare data ma pune pe ginduri. Parca fug barbatii de mine, desi totul este bine la inceput, dar nicio relatie nu se finalizeaza cu o casatorie. Totul se schimba asa, dintr-o data si nu reusesc sa inteleg de ce. Am avut un prieten 6 ani, urma sa ne casatorim. Intr-o zi m-a anuntat ca nu mai vrea. Am suferit enorm. Peste un an am cunoscut pe altcineva. Am fost impreuna 4 ani, intr-o dimineata m-a telefonat si mi-a spus ca vrea sa mearga mai departe fara mine, si iarasi fara alte explicatii. Timp de doi ani am plins dupa el, intr-un final am cunoscut pe altcineva. Era atit de atent, de protector, am inceput sa ne facem planuri de viitor, totul pina intr-o zi cind s-a schimbat radical, mi-a zis ca nu mai simte nevoia sa vorbeasca cu mine, asta a fost singura explicatie. Asa am ajuns la 33 de ani. Nu stiu ce sa cred, nu stiu ce sa fac. Va rog, daca puteti sa ma ajutati cu un sfat. Multumesc!

pr Andrei Atudori a răspuns:
23 Mai 2016

Hristos a Înviat!

Raluca, atunci când lucrurile se petrec după cum ai spus, cred că explicații și motive ai putea să găsești în propria ta viață. Numai părintele duhovnic (sper că ai unul) ar putea să te sfătuiască cel mai bine, pentru că el ar trebui să îți cunoască firea. Eu nu pot decât să te îndemn să te rogi mult și să cauți să nu mai repeți greșelile pe care le-ai făcut până acum. Nu îți pierde speranța! Dumnezeu are un gând pentru tine! 

pr. Andrei

ionut a răspuns:
7 Februarie 2018

Cred ca nu știm sa ne rugam cu credinta de aceea Dumnezeu nu ne ascultă...sau nu e momentul potrivit pentru căsătorie...știe Dumnezeu ce ne este de folos...Să stai în concubinaj ani de zile nu este bine...Și noi suntem de vina în relația cu celalalt...Nici eu nu sunt căsătorit am 29 de ani dar daca mă rog cu credință cred ca Dumnezeu mă va asculta...Doamne ajuta...

Mariuss a răspuns:
11 Septembrie 2018

Si eu sunt de acord cu Ionut. Cred ca rugaciunea are putere mare atunci cand este implicata si Spovedania cu Impartasanie si contactul permanent cu duhovnicul.Am 33 de ani si la mine la fel, toate relatiile s-au terminat fara explicatii. Urmez canonul si staruit in rugaciune pentru ca stiu ca Dumnezeu si Maica Domnului ma va ajuta. Doamne ajuta!

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: