Cultură și și spiritualitate în dulcea Bucovină

Reflecții

Cultură și și spiritualitate în dulcea Bucovină

    • Cultură și și spiritualitate în dulcea Bucovină
      Foto: Irina Ursachi

      Foto: Irina Ursachi

În perioada 11-15 mai 2022, s-a desfășurat la Suceava, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, etapa națională a Olimpiadei interdisciplinare de limba și literatura română „Cultură și spiritualitate românească”. O competiție „tânără”, de mai bine de un deceniu fiind cunoscută drept concurs national, și-a câștigat anul acesta laurii binemeritați ai unei olimpiade, cu siguranță una dintre cele mai apreciate la nivelul țării, deopotrivă de către elevi, profesori și de părinți.

Într-un mileniu incert, ar spune scepticii și într-un secol pândit de atâtea provocări, am recunoaște noi, creștinii, a descoperi evenimente care unesc sute, mii de inimi, care  să bată la unison într-una singură, precum clopotele de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – unde s-au săvârșit câteva momente de căpătâi ale olimpiadei – înseamnă a te lăsa cuprins de harul bunului Dumnezeu, a găsi pacea și fericirea lăuntrice, a nu-ți pierde speranța și a învăța să faci și tu, la rându-ți, astfel de fapte, de jertfe, care să te înnobileze și care să îți deschidă un drum spre mântuire.

De ce merită să scriem despre olimpiadă? Pentru că este rodul unui colectiv mic de intelectuali inimoși – motivați constant de „mama” acestui concurs, doamna inspector Daniela Ceredeev – și de înalte fețe bisericești, atât de elegant și de stăruitor chemate de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul - români mari la suflet și desăvârșiți în cuget, care au reușit în câțiva ani să creeze punți între discipline școlare – limba și literatura română și religie, în cel mai modern spirit didactic și pedagogic. Au izbândit, în câteva săptămâni, să organizeze o întrecere a minților tinere și frumoase, la cel mai înalt nivel – când desfășurarea, în sine, a olimpiadei era pusă sub semnul întrebării, strămutată de la Putna (unde s-au ținut toate etapele anterioare ale concursului) la Suceava, din rațiuni lesne de înțeles, în zilele noastre. Precum Domnul Nostru Iisus Hristos a înmulțit pâinea și peștele, la fel, responabilii ISJ Suceava au oferit cele mai bune condiții de învățătură și de relaxare, sporind hrana - deopotrivă pe cea trupească și pe cea sufletească, de la o zi la alta, în folosul celor peste 180 de participanți, elevi și profesori, din toate județele țării și din București. Un program cu adevărat cultural și spiritual, proiectat pe generosul fond educațional: dimineața s-au desfășurat probele de concurs, iar după-amiaza, pelerinajelor la mănăstirile locale, li s-au adăugat vizite la importante și recunoscute instituții.

De ce trebuie să facem și mai cunoscută această olimpiadă? Pe de o parte, pentru că și-a atins toate obiectivele propuse, iar pe de altă parte, pentru a-i crește, și mai mult, nivelul competițional. S-au întrecut copii din clasele de gimnaziu, din absolut toate colțurile țării. Cu pumnii strânși, cu lacrimi de bucurie, speranță, uneori de relativă tristețe – pentru că totdeauna, teoretic, sunt învingători și învinși. Practic, la Suceava, s-a învățat lecția minunată a darului creștinesc pentru absolut toți copiii participanți – fiecare primind diplome, numeroase cărți valoroase și daruri simbolice cu caracter tradițional ori religios. Iar cei mai merituoși, și premiile ori mențiunile firesc acordate, conform regulamentului în vigoare. Subiectele de concurs au fost foarte bine realizate, excelent alese – copiii și profesorii au fost fascinați de multe dintre textele și imaginile propuse spre analiză, iar evaluarea ireproșabilă. Dincolo de efortul celor mici, de a demonstra că pot face față oricăror cerințe de examen, rămâne marea lecție de viață, ceea ce s-a învățat ad-hoc pe parcursul acestei competiții și ceea ce nu se va uita niciodată. Iar sinteza a tot ceea ce s-a spus, s-a simțit, s-a dăruit și s-a păstrat de-a pururi în suflet apare excelent redată în cea de a zecea poruncă a Decalogului Olimpiadei, conceput de Înalt Preasfințitul Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților: Privește spre viitor cu credință în Dumnezeu, cu nădejde în Providență și cu dragoste față de Familie, Biserică și Țară! (Prof. dr. Carmen Elena Florea, Școala Gimnazială nr. 149, București)

Citește despre: