Cu ce trebuie să începem să citim Biblia? Cu Noul Testament sau cu Vechiul Testament?

Întreabă preotul

Cu ce trebuie să începem să citim Biblia? Cu Noul Testament sau cu Vechiul Testament?

    • Cu ce trebuie să începem să citim Biblia? Cu Noul Testament sau cu Vechiul Testament?
      Foto: Ștefan Cojocariu

      Foto: Ștefan Cojocariu

Ioana
întreabă:

Doamne ajută părinte! Cu ce trebuie să începem să citim Biblia? Cu Noul Testament sau Vechiul Testament?

pr Andrei Atudori a răspuns:
4 Iunie 2018

Doamne ajută!

Ioana, unii părinți recomandă ca acela care citește pentru prima oară Biblia să înceapă cu Noul Testament. Deși aceasta nu este o regulă și nu ar fi nici o problemă dacă cineva ar începe să citească cu Vechiul Testament, totuși experiența demonstrează că acela care a lecturat mai întâi Noul Testament se folosește apoi mai mult de prima lectură a Vechiului Testament.

Îți recomand să te sfătuiești cu părintele tău duhovnic ca să vezi și care este gândului lui despre aceasta.

Nu uita că Biblia nu este o carte oarecare. Prin ea Dumnezeu îți vorbește! Cuvintelor Lui tu răspunde-i prin rugăciune și bucură-te de dialogul cu El! 

E foarte bine că ți-ai propus să citești Sfânta Scriptură. Îți va fi de mare folos! Dumnezeu să te ajute să îți duci gândul la final! Când vei găsi lucruri pe care nu le înțelegi întreabă-ți duhovnicul sau părintele paroh despre ele.

pr. Andrei

Ciprian a răspuns:
15 Noiembrie 2018

Sarut mana, parinte Andrei!
Desi stiu ca in VT erau legi axate pe ce nu trebuie sa faci, iar in cel Nou pe ce trebuie sa faci, totusi discrepantele mi-se par mari( ma smintesc putin). In cel Vechi, cel ce nu credea in preoti trebuia omorat,etc. Daca raspunsul e ceva mai amplu si imi recomandati sa citesc vreun articol sau ceva asemanator, v-as fi recunoscator. Doamne ajuta!

pr Andrei Atudori a răspuns:
15 Noiembrie 2018

Doamne ajută!

Ciprian, Vechiul Testament ar putea fi „smintitor” numai pentru cel care nu îl înțelege în contextul în care a fost scris și în care s-au derulat evenimentele descrise în el. De aceea spunem că Vechiul Testament este pregătire pentru Noul Testament. Diferențele pot să pară mari numai dacă rămâi bloc în  litera lui și nu vezi și duhul lui. În esență el este istoria unui popor antic ales de Dumnezeu pentru a-l da lumii, după trup, pe Mesia, Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Tot ce se petrece acolo, de la porunci la pedepse, de la rânduieli la războaie, au acest rol de a-i pregăti pe iudei pentru venirea lui Mesia. Dacă înțelegi asta și faptul că Hristos ne-a adus „Legea ce Nouă” atunci nu o să ți se mai pară nimic „nepotrivit” acolo. Nu știu de unde ai informația că „cel ce nu credea în preoți trebuia omorât”. Eu nu am reținut acest aspect din Vechiul Testament. Te rog să dai trimiterea exactă către acel text ca să lămuresc despre ce este vorba.

Spor în toate cele bune!

pr. Andrei 

Ioanichie a răspuns:
18 Noiembrie 2018

Fraților, începeți să citiți Biblia,foarte bine.
Începeți cu predica de pe munte, Matei: Cap,5,6,7. Acolo ne vorbește Cuvântul Iisus Hristos, luați mai întâi învățăturile Mântuitorului nostru Iisus Hristos,apoi după ce vă veți spovedi și vă împărtășiți, citiți toată Biblia,dar să vă rugați și să faceți osteneală, că Biblia nu are doar cuvinte ci are și Duh Sfânt, și cine nu e curat cu trupul și cu sufletul,va înțelege doar literele. Biblia nu se tălmăcește,cum îl taie capul pe fiecare. Doar cei aleși de Dumnezeu au primit înțelepciunea, aceștia sunt preoții ascultatori și a ce-i care împlinesc prin osteneală și ascultare cuvintele lui Iisus Hristos.

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!