Pe peretele de vest al bisericii de la Tazlău, în pronaos, îi descoperim pictați în tabloul votiv pe marele Voievod Ștefan, alături de Maria Voichița, cu fiii Alexandru, în partea stângă, și Bogdan, în partea dreaptă.

Biserica pe care o țin în mână voievodul și doamna sa este pictată fără pridvor, așa cum a fost construită între anii 1496-1497. Tabloul este realizat de un pictor grec în anii 1858-1859, pictor care a executat în ulei și icoana din portalul pridvorului, înfățișând-o pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe.

Ctitorul este reprezentat cu barbă, cu părul lăsat pe spate peste mantia de purpură și cu privirea în pământ și – în opinia Preotului Gheorghe Vartolaș – nu are nimic din realitatea reprezentată de Marele Ștefan de pe epitrahirul cusut în anul 1502 în Mănăstirea Dobrovăț, aflat acum în Muzeul de Istorie din București. Pictura este în ulei, iar inscripția este în limba română, cu litere chirilice.

Fiul lui Ștefan a murit la 21 de zile după începerea lucrului la biserica din Tazlău

Dacă pana pictorului din secolul al XIX-lea l-a redat în tabloul votiv pe Ștefan cu barbă, n-a greșit prea mult, căci a exprimat vârsta ctitorului la zidirea acestei biserici; a păcătuit însă că l-a reprezentat cu privirea în pământ pe Sfântul Ștefan, cel care „de sună din goarnă o dată, adună Moldova toată”, iar pentru cei din apus este „Atletul lui Hristos” în lupta cu păgânii.

Tabloul îl prezintă și pe fiul Alexandru, despre care se știe că a murit la 25 iulie 1496, adică la 21 de zile după începerea lucrului la biserica Mănăstirii Tazlău. Întrucât pisania a fost săpată în piatră la începutul lucrărilor, Alexandru a rămas înscris pe ea. În pisania Mănăstirii Neamț, așezată tot în anul 1496, la 14 noiembrie, nu mai apare acest fiu iubit și de nădejde al marelui voievod.

Alexandru era născut din prima căsătorie a lui Ștefan și în 1489 s-a căsătorit cu fiica lui Bartolomeu Dragffy, voievodul Transilvaniei, fiind un bun conducător de oaste. El va fi mereu regretat de tatăl său, care „pentru mântuirea sufletului sfânt răposaților copii ai domniei mele, a lui Alexandru voievod și a fiicei noastre Ana, la 23 noiembrie 1499, tatăl îndurerat va dărui Mănăstirii Bistrița trei sate pe Siret, cinci fălci și două fertale de vie la Hârlău pentru copiii care își dorm somnul de veci în acest lăcaș”.

(Sursă de documentare: Părintele Gheorghe Vartolaș, Mănăstirea Tazlău – 500 de ani de existență, Editura Trinitas, Iași, 1996)