Creștinii, evacuați din Sudan

Religia în lume

Creștinii, evacuați din Sudan

    • Creștinii, evacuați din Sudan
      foto: christiantoday.com

      foto: christiantoday.com

De când partea de sud a Sudanului s-a separat de partea de nord în 2011, creștinii din această regiune au început să se retragă.

De la începutul misiunii sale de salvare, inițiate cu patru luni în urmă, organizația Barnabas Fund a transportat un număr de peste 2300 de creștini din Sudan. Creștinii sunt evacuați din cauza creșterii acțiunilor ostile cu care sunt nevoiți să se confrunte într-o țară majoritar musulmană.

După ce Sudanul de Sud și-a obținut independența în 2011, populația creștină de aici și-a pierdut drepturile civile și a fost obligată să părăsească țara. Situația nu pare să se îmbunătățească de vreme ce președintele Sudanului, Omar al-Bashir, a promis să instaureze o constituție în întregime islamică și să întărească legea sharia.

Cei evacuați, femeile și copii sunt transportați cu autobuze printr-un parteneriat cu Biserica africană din Sudan. De asemenea, se urmărește ca încă 1500 de oameni să fie salvați din Sudan.

Dr. Patrick Sookhdeo, director internațional al Barnabas Fund a declarat: „A fost minunat să văd lucrarea lui Dumnezeu prin misiunea Exodului. Au existat nenumărate dificultăţi şi piedici, dar El de fiecare dată ne-a deschis calea şi a făcut ca această strădanie să fie mai rodnică decât ne-am fi aşteptat. Ne rugăm ca Dumnezeu să continue să ne binecuvânteze eforturile şi să putem salva cât mai multe femei şi copii creştini rămaşi în Sudan.”

Traducere și adaptare:
Sursa: