Atunci când vede sau se gândește la un mediu artificial, de oraș – clădiri înalte din oțel și sticlă, beton, asfalt –, mintea noastră resimte stres, făcând conexiunea cu traficul și zgomotul orașului, cu graba și viteza cu care se derulează activitățile, iar aceasta creează neliniște și anxietate. Din contră, peisajele din natură, prin calmul legănării elementelor ei, prin liniștea și frumusețea lor, îndeamnă la introspecție și meditație, la acalmie și bucurie. Iar aceasta înseamnă stare de bine fizic și spiritual.

Natură sălbatică versus megalopolisuri. Efectele asupra psihicului uman

În legătură cu rolul benefic pentru sănătatea trupească și psihică al mediului natural asupra omului de astăzi, cel mai detaliat studiu a fost realizat de cercetători britanici de la Universitatea Essex. Ei au urmărit starea de sănătate fizică și mentală a locuitorilor din peste 5.000 de case care s-au mutat fie de la oraș într-o zonă înverzită de țară, fie dintr-o astfel de zonă într-un oraș cu blocuri din beton, sticlă și aluminiu. Cercetarea a durat trei ani. La sfârșitul ei, s-a constatat că oamenii care se mutau de la oraș într-o zonă cu multă verdeață prezentau o reducere masivă a simptomelor depresive, spre deosebire de cei care se mutau într-o blocuri, la care depresia se accentua[1]. 

În legătură cu persoanele depresive, s-a observat că plimbarea prin natură le-a produs o scădere a nivelurilor de ruminare, adică de remușcări sau mustrări de conștiință pentru fapte reale sau imaginare. În plus, însuși actul de a te plimba sau efortul moderat depus are efecte pozitive constatate asupra funcțiilor executive, precum capacitatea de planificare și de focusare a atenției, asupra anxietății și a tulburărilor din spectrul depresiei[2]. O simplă plimbare prin natură sporește cu 50% nivelul de creativitate. Probabil din acest motiv marii oameni de cultură și literatură, pictorii, scriitorii, compozitorii apelau intuitiv la acest rezervor de creativitate[3].         

Manfred Spitzer, în lucrarea dedicată singurătății și efectelor acesteia, menționează o suită de patru experimente vizând rolul benefic al naturii asupra psihicului uman. Într-unul dintre acestea, 98 de participanți au privit timp de două minute patru imagini: patru peisaje din natură sau patru imagini cu orașe. După aceasta, au fost întrebați asupra capacității de a se adânci în aceste imagini, iar apoi li s-a cerut să răspundă la niște întrebări ce vizau motivații instrinseci (a avea relații sociale numeroase și puternice, a contribui la binele comunități) sau extrinseci (a acumula bani sau capital, a avea succes financiar și a se bucura de reputație și admirația celor din jur). La cei care au privit imagini din natură s-a constat o creștere a motivației intrinseci și a autonomiei personale. Tot la aceștia s-a observat o creștere o comportamentelor prosociale, manifestate în donații sau filantropie. Observația oamenilor de știință a fost următoarea: „Cu cât se cufundau mai adânc în imaginile naturale, cu atât mai probabil era ca participanții să ia decizii mai generoase și, cu cât se cufundau mai adânc în imaginile urbane, cu atât deveneau mai puțin generoși, respectivi mai avari”[4]. Cercetătorii au constatat că „imersiunea în natură scade egoismul, ca și cum egoul ar deveni mai mic în fața munților și a văilor, a copacilor și a râurilor”[5]. Și tot în această cercetare s-a observat că însăși privirea unui tablou sau a unor imagini din natură declanșează același stări pozitive și prosociale. 

Pentru a înțelege și mai bine rolul și efectul binefăcător al naturii asupra sănătății fizice și psihice a omului, este suficient să cităm cuvintele autorilor cercetării: „Conform descoperirilor noastre, contactul cu natura are un efect de umanizare asupra noastră și ne întărește autenticitatea și simțul conexiunii cu lumea, ceea ce are drept rezultat orientarea atenției spre ceilalți în loc de noi înșine, lucru care duce la gesturi de generozitate față de cei din jur. (...) Datele noastre sugerează că pierdem conexiunea cu alți oameni în aceeași măsură în care pierdem conexiunea cu natura”[6]. 

Într-o altă cercetare, oameni care locuiau la oraș au fost rugați să se plimbe prin natură câteva zeci de minute. După finalul plimbării, li s-a testat dispoziția și concentrarea. Dacă în general acestea crescuseră substanțial, la persoanele depresive starea lor se îmbunătățise de cinci ori. 

Un alt grup de cercetători britanici, de această dată de la Universitatea din Exeter, au analizat dacă faptul că locuim în apropierea parcurilor și a pădurilor are efect asupra stării de bine fizice și psihice. Cercetarea a durat 18 ani, iar eșantionul a cuprins peste 10.000 de persoane. Concluzia a fost aceea că oamenii care trăiesc în centre aglomerate suferă mai frecvent de boli psihice precum depresia sau chiar schizofrenia, decât cei care locuiesc în zonele înconjurate cu verdeață – datorită unei modificări în fiziologia creierului. După doar cinci minute petrecute în natură, dispoziția noastră devine mai veselă, iar stima noastră de sine crește considerabil. Aceasta se datorează celei ce în psihologie se numește „teoria restaurării” sau „a recupărării eului”, în sensul că șederea în natură, ba chiar și privirea pentru 40 de secunde a unor peisaje ne modifică substanțial dispoziția. 

Într-un context în care se vorbește tot mai des despre numeroase afecțiuni fizice și psihice pe care le produse statul pe un scaun în fața ecranului, redescoperirea efectelor terapeutice ale naturii constituie o alternativă pozitivă, benefică pentru omul contemporan și, în  mod special, pentru copii și tineri – a căror viața nu se mai desfășoară ca altădată, în natură și alături de prieteni, ci în compania dispozitivelor neînsuflețite și reci, dar cu o putere de atracție și de seducție și cu un potențial adictiv puternic.