Doamne ajută! Am să vă răspund cu o întrebare: Cum ați putea fi părinții spirituali și călăuzitori în cele ale familiei și ale credinței, pentru două persoane cu care nu împărtășiți aceeași credință? Din punctul meu de vedere nu are logică și nu cred că ar fi potrivit. Aici nu vorbim de o relație de amiciție sau de prietenie ci de o relație harică între nași și fini. Ori dacă nu aveți comuniune de credință, pe ce se poate baza această relație harică? A fi nași nu presupune doar a ține o lumânare în cadrul unei slujbe ci e asumarea unei răspunderi față de cei pe care îi cununi ca fini. Consider că această asumare trebuie făcută numai în cadrul credinței pe care o mărturisești. Așadar, nu vorbim dacă este permis sau nu (pentru că indiferent dacă este permis sau nu, până la urmă, sunteți liberi să faceți după cum vă dictează consțiința – mai ales că nu știu cum privesc romano- catolicii rolul nașilor la cununie, problema nașilor de alte confesiuni, etc.) ci dacă este potrivit sau nu. Iar eu cred că nu este potrivit. Dumnezeu să vă lumineze! Pr. Andrei