Îmi va merge afacerea, dacă lucrez în zile de sărbătoare cu cruce roșie?

Întreabă preotul

Îmi va merge afacerea, dacă lucrez în zile de sărbătoare cu cruce roșie?

    • Îmi va merge afacerea, dacă lucrez în zile de sărbătoare cu cruce roșie?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Maria
întreabă:

Părinte, îndrumaţi-mă, vă rog. La momentul de faţă îmi deschid o afacere - un atelier (de reparaţie a hainelor, cusut, etc.). Întrebarea este urmatoarea: în zilele de Sărbători Sfinte - însemnate cu roşu în calendarul ortodox - avem voie noi, croitoresele, să ne ocupăm de meseria noastră după Sfânta Slujbă sau, totuşi, nu? Mulţumesc.

14 Noiembrie 2012
Răspunsul este următorul. În zilele însemnate cu roşu în calendar, adică sărbători mari, cu ţinere, nu se lucrează, ci se merge la Biserică, oamenii se roagă, se odihnesc, citesc, fac milostenie. Dacă veţi ţine această poruncă a Bisericii, atunci veţi primi binecuvântare de la Dumnezeu pentru toată lucrarea dumneavoastră. Altfel, veţi săvârşi un păcat şi nici afacerea nu va prospera. Am un prieten cu un magazin de carne, care era deschis şi duminica. O ducea destul de greu, cam în pierdere. El a zis: nu pot să închid, toată lumea vine duminica şi cumpără carne, ca să meargă la grătar. Dacă închid sărbătorile şi duminica, intru în faliment. I-am zis: fă o încercare. A închis duminica şi de sărbători. Şi culmea, prin ajutorul lui Dumnezeu, acum are şi mai mulţi clienţi, pentru că oamenii şi-au dat seama că un om cu credinţă în Dumnezeu le dă carne mai bună, mai ieftină şi mai sănătoasă. Simplu. Dumnezeu să vă ajute. Pr. I. Istrati

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: