Conferinţă în Postul Naşterii Domnului, USM,Chişinău, 2007

00:01:02 Pr.  Octavian: Bună seara la toată lumea, bine aţi venit la Casa de Cultură a Universităţii de Stat din Moldova. Probabil că aşa a vrut Domnul, ca să ne întâlnim astăzi, poate mai puţin organizat, poate neştiind sau stând la dubii dacă va fi această întâlnire de astăzi sau nu, fiecare poate s-o califice aşa după cum crede, după credinţa sa, ca ispită sau c-aşa a vrut Domnul. Important este că totuşi ne-a ajutat şi ne-am întâlnit astăzi. Prilejul întâlnirii noastre este în primul rând această perioadă specifică - perioada Postului Naşterii Domnului, întâlnire care nu vrea nimic altceva decât să trezească sau să retrezească în sufletele noastre mai multă căldură, mai multă conştientizare a realităţilor noastre lăuntrice şi punerea a încă unei seminţe bune, necesară creşterii lăuntrice. Astăzi îl avem alături de noi pe fratele nostru părintele Savatie Baştovoi, un bun prieten de-al nostru întru Hristos, care se nevoieşte împreună cu noi, luptând nu doar cu propriile păcate, cu propriile retrăiri, dar şi vine cu acel mesaj sincer, curat, nevinovat către toţi, noi, care suntem pe acelaşi drum al căutării. Dea Domnul ca fiecare dintre noi astăzi să găsească o particică, să se regăsească şi, dacă are ceva lăuntric care încă nu este tămăduit sau are vreo întrebare la care încă n-a găsit răspuns, poate, cu Doamne ajută, astăzi va apărea acea luminare, acea regăsire, va exista poate pentru mulţi acel moment important, decisiv într-un început bun. Tocmai acesta este şi scopul tuturor eforturilor şi gândurilor noastre, precum şi al unor astfel de întâlniri, pentru ca viaţa noastră spirituală să aibă o înnoire.

Părintele Savatie a venit şi cu nişte cărţi, care sunt la intrarea în sală, şi probabil că, la finele întrunirii de astăzi, fiecare se va putea familiariza cu ele, le va putea răsfoi şi ceea ce va crede că este mai aproape de el, după posibilităţile fiecăruia, după preţul de la tipografie, va putea procura (câte o carte) şi, evident, va putea să primească şi autograful părintelui nostru Savatie. Eu ţin foarte mult la acest frate al meu, coleg şi confrate slujitor, mai ales că părintele Savatie este un prieten al tinerilor. Aşa că noi, făcând parte din pleiada tinerilor - majoritatea suntem tineri, sufleteşte noi suntem tineri în permanenţă -, să avem o discuţie de suflet şi pentru suflet ziditoare. Părinte, vă mulţumim că aţi venit şi cu Doamne ajută!

00:05:00 Pr.  Savatie: Mulţumesc, părinte Octavian. Pentru seara de astăzi, deoarece suntem într-o instituţie de învăţământ care, în mod formal şi practic, nu are nici o legătură cu religia, am socotit de cuviinţă să discutăm despre prejudecăţi şi mituri la omul modern. De ce? Pentru că este o modă, este o necesitate a fiecăruia şi consider că, înainte de a putea transmite un mesaj, oricare ar fi el, este nevoie să ne definim pe noi înşine în contextul lumii în care trăim, din care facem parte. Este un paradox titlul conferinţei de astăzi, pentru că nicidecum nu putem alătura prejudecăţile cu modernitatea. Modernitatea prin excelenţă se declară a fi o învingătoare a prejudecăţilor. Numai că nu ştim dacă a prejudecăţilor de orice fel, ci doar a ceea ce făuritorii acestei epoci au dorit să catalogheze ca fiind aşa ceva.

00:07:50 Însuşi cuvântul prejudecată, pentru noi, are o conotaţie negativă. De regulă, ea este legată de credinţele, superstiţiile omului religios. Omul modern este un om care a „învins“ religia. Aceasta este partea din spate, fundalul, sloganul Revoluţiei Franceze. Atunci când se vorbea de libertate, egalitate, fraternitate, de fapt se înţelegea o eliberare de religiozitate, o eliberare de Dumnezeu, o eliberare de orice până la urmă, dar care, vremea o va arăta, nu este aşa. Îndrăznesc să spun că omul modern nu este mai puţin superstiţios decât omul medieval şi cu atât mai mult decât omul perioadei antice „de aur“ a Greciei.

00:09:50 Omul modern îşi face mituri şi prejudecăţi complexe din însuşi statutul său de om liber, de om modern. El până-ntr-atât ţine la modernitatea sa, la părerea despre sine ca individ liber, dezlănţuit, încât nici nu bagă de seamă cu câtă încrâncenare şi obtuzitate, de cele mai multe ori, luptă cu ceea ce a deprins el că se cheamă prejudecată, superstiţie, reminiscenţă a unei lumi apuse. Mă voi face mai lămurit. Poate niciodată oamenii n-au simţit atât de acut nevoia să se izoleze mai întâi de întreaga societate, ca, apoi, să se definească cu multă precizie şi exactitate, îngustime chiar faţă de semenii lor, pornind de la partide din care fac parte, ceva