http://www.doxologia.ro/video/conferinte/conferinta-ips-hierotheos-vlachos-14-octombrie-2011-partea-2

Conferința: "Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii părintelui Ioannis Romanidis" (partea a II-a)

Invitat: Înaltpreasfinţitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie;

Data:14 octombrie 2011;

Locaţia: Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi.

  00:01 - IPS Hierotheos Vlachos- Mai întâi de toate părintele Ioannis Romanidis şi acest lucru îl vedem şi în tradiţia noastră, zice că atunci când ne împărtăşim, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului. Dacă suntem pregătiţi corespunzător Sfânta Împărtăşanie devine lumină. Dacă nu suntem pregătiţi, devine foc. Are legătură cu ceea ce v-am spus mai înainte şi anume, Taina Crucii, adică cele trei etape: de curăţire, de luminare şi de vedere a Lui Dumnezeu. Fără Mântuitorul Hristos nimeni nu poate să lupte în viaţa duhovnicească. Mântuitorul Hristos este curăţirea celor care se curăţă, cu Mântuitorul Hristos se purifică inima, în această luptă duhovnicească, Mântuitorul Hristos luminează sufletul nostru şi Acesta ne îndumnezeieşte. Vedeţi pe Sfântul Maxim Mărturisitorul cum interpreteză cuvintele preotului "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă", zice: "Cei care sunt în stare de probă, dar totuşi lucrează, sunt în lucrare, să se apropie". Cu frică de Dumnezeu prima dată, apoi cu credinţă, sunt cei care se găsesc în starea de năimiţi, cum se spunea mai înainte şi apoi cu dragoste şi anume este starea fiului, este legătura fiiască.

                 02:37 – Părintele Ioannis Romanidis spune: „Bineînţeles că în centrul tuturor este Sfânta Împărtăşanie”. Dar nu este singurul centru al vieţii duhovniceşti, ci şi rugăciunea este (un alt centru dohovnicesc), (la fel cum) şi citirea Sfintei Scripturi. De exemplu, la Sfânta Liturghie ne rugăm, ascultăm Apostolul, Evanghelia, predica şi ne împărtăşim. Deci, trebuie să fie o împreună-lucrare între cele trei elemente.

                 03:29– În ceea ce priveşte deasa Împărtăşanie, consider că întotdeauna trebuie să păstrăm calea de mijloc: nici o îndepărtare foarte mare de Sfânta Împărtăşanie, foarte rar, dar nici foarte des, atunci când nu suntem în stare şi cu vrednicia de a ne împărtăşi. Duhovnicul este cel care rânduieşte acest aspect. Părinţii Filocalici vorbesc despre deasa Împărtăşanie, dar pentru fiecare în parte şi anume, pentru cineva deasa (Împărtăşanie) înseamnă o dată pe an, pentru că nu este în starea duhovnicească de a se împărtăşi. Pentru altul deasa (Împărtăşanie) ar putea fi odată la cinci ani, dacă a făcut ceva care îl împiedică să se împărtăşească. Pentru altcineva, des este odată pe săptămână, sau pe lună, sau, poate, zilnic. Acest lucru depinde de progresul său duhovnicesc. Acest lucru nu are neapărat legătură cu cât postim, pentru că cineva poate să fie bolnav şi să nu postească. Postul este un mijloc (recomandat de) Biserică pentru cutăţire.

                 05:28– Deci, pentru a se împărtăşi cineva trebuie să-i observăm lupta duhovnicească pe care o duce şi depinde de cât de mult treăieşte Taina Crucii lui Hristos. Când eram mic domnea această concepţie: ne împărtăşim de două ori pe an şi auzeam pe duhovnici că trebuie să ne împărtăşim des, fără, însă, să pună şi problema pregătirii şi a pocăinţei. Părinţii Filocalici din secolul al XVIII-lea vorbeau despre deasa Împărtăşanie, dar şi despre isihasm. Acum în grecia avem concepţia (ca) toţi să ne împărtăşim şi preotul zice: „Doamne, mulţi creştini s-au împărtăşit astăzi. Slavă Domnului”. Dar faptul că Sfânta Împărtăşanie luată cu nevrednicie îi iartă, nu este menţionat. Sfântul Apostol Pavel spune: „Pentru că nu vă pocăiţi şi vă împărtăşiţi cu nevrednicie, foarte mulţi dintre voi chiar au şi murit”. În America am auzit odată un preot care a zis: „Acum veţi veni cu toţii să vă împărtăşiţi”. Şi s-au împărtăşit unii americani şi au zis (că) este foarte frumos.

                 07:45– Consider că trebuie să fim foarte atenţi să nu cădem în extreme. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că „indiferent în ce extremă ai căzut, este acelaşi lucru”. În anii ’60, când am mers ca şi student în Muntele Athos, exista această problemă. Existau mănăstiri unde se spunea: „Nu vă veţi împărtăşi prea des, (ci) odată la o lună, odată la două luni” şi se duceau tineri ca să devină călugări şi le spuneau: „Nu vă veţi împărtăşi”. Iar ei întrebau: „De ce, doar m-am făcut călugăr? Am devenit călugăr pentru a mă uni cu Hristos şi să mă împărtăşesc cu pocăinţă. De ce mă lipsiţi de Hristos, din moment ce există ascultare, pocăinţă, spovedanie?”. Şi s-a dat o luptă puternică între anii 1960-1970, pentru ca acolo călugări să se poată împărtăşi odată pe săptămână. Deci este posibil ca cineva să fie monah, să