Concertul anual de muzică psaltică "Byzantion cântă pelerinilor"

Știri

Concertul anual de muzică psaltică "Byzantion cântă pelerinilor"

    • Concertul anual de muzică psaltică "Byzantion cântă pelerinilor"
      Concertul anual de muzică psaltică "Byzantion cântă pelerinilor"

      Concertul anual de muzică psaltică "Byzantion cântă pelerinilor"

În Catedrala mitropolitană din Iași a avut în seara zilei de marți, 12 octombrie, concertul Corului "Byzantion" din Iași. Evenimentul a marcat împlinirea a 13 ani de existență a acestei formații.

Membrii formației de muzică psaltică “Byzantion“, dirijat de prep. univ. Adrian Sârbu, care împlinește anul acesta 13 ani de activitate, au dedicat aseară un concert pelerinilor care au venit la Iași să se închine moaștelor Sfintei Parascheva și ale Sfântului Maxim Mărturisitorul. Pentru că cea mai mare parte a celor care au venit în cetatea Sfintei Parascheva s-au aflat la rând, concertul a fost difuzat prin intermediul boxelor pe străzile din apropierea Catedralei mitropolitane din Iași. Corul “Byzantion“ a marcat și o apariție editorială care reprezintă o adunare de texte liturgice, și anume slujba și acatistul Sfântului Maxim Mărturisitorul.

„Dorim ca acest concert să fie o provocare pentru toți tinerii spre acest gen muzical“

La finalul concertului de aseară arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, a trasmis binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Arhim. Dosoftei Șcheul i-a oferit maestrului Visarion Huțu, fost solist la Opera Română din Iași, din partea Părintelui Mitropolit Teofan, o distincție de vrednicie. “În această seară am omagiat respectul pe care îl aducem maestrului Visarion Huțu, care a împlinit astăzi (n.r. aseară) vârsta de 80 de ani. Vrem să devină un concert care să cheme spre muzica bizantină cât mai mulți iubitori de muzică psaltică. Secția de muzică religioasă a Universității de Arte <<George Enescu>>, aflată sub directa supraveghere a pr. conf. dr. Florin Bucescu, prinde forțe noi. Dorim ca acest concert să fie o provocare pentru toți tinerii spre acest gen muzical, pe cât de tradițional, pe atât de neglijat de intelectualitatea muzicală“, ne-a spus prep. univ. Adrian Sârbu. La concertul formației "Byzantion" au participat, pe lângă pelerini, profesori de la Universitatea de Arte “George Enescu“ din Iași și de la Facultatea de Teologie “Dumitru Stăniloae“ din Iași, dar și studenți sau seminariști ieșeni. Evenimentul s-a încheiat prin intonarea troparului Sfintei Parascheva.