Pentru aceasta s-a spus: „Privegheţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită” (Matei 26, 41) sau altfel spus, pentru a nu fi lipsiţi de Duhul lui Dumnezeu, căci privegherea şi rugăciunea ne dau harul Său.

Desigur că toate faptele bune făcute în numele lui Hristos ne oferă harul Sfântului Duh, dar mai mult decât toate, rugăciunea, care este mereu la dispoziţia noastră. Tu ai avea, de pildă, dorinţa de a merge la biserică, dar ea este departe sau slujba s-a terminat; ai dorinţa de a face milostenie, dar nu-ţi iese nici un sărac în cale sau n-ai bani; ai vrea să rămâi în feciorie, dar n-ai suficientă putere, din cauza constituţiei fizice sau a ispitelor vrăjmaşului cărora nu le poate face faţă sărmana slăbiciune omenească; ai vrea să faci o altă faptă bună în numele lui Hristos, dar n-ai putere sau n-ai o ocazie potrivită. Numai rugăciunea nu este împiedicată de nimic: oricine şi oricând are posibilitatea de a se ruga, bogatul şi săracul, dregătorul şi omul de rând, cel puternic şi cel slab, sănătosul şi bolnavul, dreptul şi păcătosul.

Putem vedea puterea rugăciunii, chiar a omului păcătos dar cu inimă sinceră, din următoarea pildă dată de Sfânta Tradiţie: „O mamă nenorocită îşi pierde unicul fiu, iar o mare păcătoasă, la cererea ei, văzând-o disperată, cuteză să strige către Dumnezeu: Nu pentru mine, ticăloasa, ci pentru lacrimile acestei biete mame ce-şi plânge copilul şi care are credinţă tare în mila şi atotputernicia Ta, înviază-l, Doamne!”. Iar Domnul l-a înviat.

Aceasta este, bucuria mea, puterea rugăciunii! Mai mult ca orice lucru, ea ne dăruieşte harul Sfântului Duh şi mai mult decât oricare alt mijloc, ea este la îndemâna tuturor. Fericiţi vom fi dacă Dumnezeu ne va găsi priveghind şi în plenitudinea darurilor Sfântului Său Duh. Atunci vom spera că-L vom întâmpina pe nori pe Domnul Hristos, venind îmbrăcat cu putere şi cu slavă multă pentru a judeca viii şi morţii şi pentru a răsplăti fiecăruia după faptele sale.

(Sfântul Serafim de Sarov, Scopul vieţii creştine, Editura Bunavestire, 2007, pp. 21-24)