Canonul al 2-lea la Sfântul Ștefan

Canoane

Canonul al 2-lea la Sfântul Ștefan

Purtând acrostihul:

Lui Ștefan împletesc a doua laudă. [A lui] Iosif 

Glasul al 2-lea

 

Cântarea 1

Irmosul:

Luat-ai cununa cea neveștejită de la Hristos, Ștefane, purtătorule de cunună, pentru aceea, dăruiește-mi și mie mântuire și dezlegare de păcate în numele lui Hristos, de Dumnezeu fericite.

Uimiți, veniți să-l împodobim cu cununi pe luptătorul și mucenicul și să-l lăudăm pe purtătorul de lupte al lui Hristos, pe Ștefan, vestitul întâi mucenic.

Întâiule mucenic, slăvite, pe pământ te-ai arătat mare luptător, pentru aceea pe cei ce se roagă ție cu credință izbăvește-i din tot felul de primejdii și nenorociri.

A Născătoarei...

Stăpână, Mireasa lui Dumnezeu, porți izvorul nestricăciunii, drept aceea, pe mine, cel rănit de patimi, Fecioară, tămăduiește-mă și răpește-mă din focul cel veșnic, singură de Dumnezeu dăruită.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Tu ai răbdat cu statornicie, înțelepte Ștefane, bătut fiind cu pietre de evreii cei fărădelege, preafericite, pentru aceea Hristos te-a încununat pe tine.

Ești acum contemplând slava lui Hristos, Sfinte, pentru aceea, roagă-te să fim izbăviți din tot felul de ispite și nenorociri și din furtuna vieții noi toți cei ce te lăudăm pe tine.

Fericite, ca un astru luminos, ca un soare mare luminezi marginile lumii, pentru aceea ție strigăm: alungă întunericul patimilor noastre.

A Născătoarei...

Adapă acum sufletul meu și fă-l să rodească roadele virtuții, ca una care ești izvorul apelor celor vii, Fecioară, ca una care ai născut apa vieții.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Nechezăturile celor fără de lege amuțindu-le, preafericite, te-ai făcut mai înalt decât voile trupului.

În chip înțelegător, mi te închipui pe tine ca bun ocrotitor, fericite. Ajută-mă acum pe mine, cel ce mă aflu în nenorociri.

Mucenice al lui Hristos, ca unul care ai fost prigonit pentru Domnul, dezleagă acum lațurile păcatelor mele prin mijlocirea ta.

A Născătoarei...

Preacurată Fecioară, întru tine mi-am pus nădejdile mele după Dumnezeu. Nu mă trece cu vederea pe mine, cel învăluit de valuri.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Laudă și faimă veșnică ai dobândit, înțelepte, ca unul care ai intrat, cu cea mai înaltă minte, în stadionul atleților și ai răbdat cu tărie cercarea chinurilor.

Ești vas de cinste al Preasfântului și Preacuratului Duh, izbăvește-ne, dar, fericite, din toată vătămarea și din toată fapta de necinste cu rugăciunile tale pe noi, cei ce te cinstim pe tine cu credință. 

Toți alergăm pururea, cu credință multă, sub acoperământul tău cel mântuitor, Sfinte. Ajută-ne nouă celor nedumeriți de multele nenorociri ce se abat asupra noastră. 

A Născătoarei...

Ești fără prihană, Fecioară, izbăvește-ne pe noi de vrăjmașii cei văzuți și cei nevăzuți și din înfricoșătoarea veșnică osândă pe noi, cei ce te vestim pe tine drept Născătoare de Dumnezeu, Curată.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Slăvite, izvoarele sângiurilor tale noian de tămăduiri ni s-au arătat nouă, celor ce te cinstim pe tine cu dreaptă credință și te avem pe tine ocrotitor, Ștefane. 

Cu rugăciunile tale cele vii, învrednicește-ne de viață veșnică pe noi, cei omorâți de păcate, ca unul care ai fost omorât pentru Domnul, slăvite. 

Arzând sfruntările evreilor, cu dumnezeieștile tale rugăciuni, Ștefane slăvite, arde învinuirile cele materialnice ale noastre, ale tuturor, Sfinte. 

A Născătoarei...

De Dumnezeu dăruită și luminată de Duhul, Preacurată, ca un sfeșnic ai purtat dumnezeiasca făclie în pântecele tău, luminând toate marginile lumii. 

 

Cântarea a 7-a

Irmosul:

O, înțelepte, te-ai jertfit de voie ca un miel fără de răutate și te-ai adus jertfă fără meteahnă Cuvântului care de voie S-a jertfit ca o oaie și, bucurându-te, cânți, fericite: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri. 

Umbrește-mă și izbăvește-mă de vrăjmașii răutății, de oamenii dușmănoși și vicleni, de nenorocirile cele din viață, de veșnica osândă, Mucenice, prin îndrăznirea ta, ca să cânt, bucurându-mă: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri. 

Arătându-te frumos în desfătările și frumusețile luptelor tale, Ștefane, slobozește-mă din urâta răutate a șarpelui și din păcatul cel silnic, prin mijlocirile tale pe mine, cel ce cânt: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri. 

A Născătoarei...

Locaș al Iubitorului de oameni, Marie Preacinstită, slobozește smeritul meu suflet din întunecarea patimilor, ca să mă fac și eu locaș al Sfintei Treimi, cântând: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri. 

 

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Având întărite temeliile sufletului pe Piatra Vieții, înțelepte, ai răbdat vitejește ploile pietrelor și nicidecum nu te-ai clintit, slăvite, și te-ai arătat mare sprijin celor clătinați. 

Uluit, stai luminat înaintea Sfintei Treimi, purtătorule de lupte, pentru aceea, roagă-te, fericite, să-i izbăvească din noaptea necunoștinței, din patimile vătămătoare și din toată nenorocirea vieții pe cei ce te cinstesc pe tine cu dor. 

Dumnezeiescule Ștefane, fiind casă a Sfintei Treimi, te-ai făcut cunoscut ca o rază de lumină. Pentru aceea, strigăm cu credință: „pe cei ce te cinstesc pe tine pururea în biserica cinstită cu numele tău izbăvește-i din tot felul de rele care vin asupră-le”. 

A Născătoarei...

Ai născut pe Cuvântul întrupat mai presus de minte din curatele tale sângiuri, pe Care fără de încetare roagă-L, Fecioară, să ne miluiască pe noi, cei ce mult am păcătuit și să ne învrednicească pe noi de viața cea veșnică. 

 

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Înțelepțitule de Dumnezeu, fericite Ștefane, fiind acum împreună cu corurile cele mai sfinte ale sfinților purtători de lupte, ca podoabă a mucenicilor, păzește-i cu rugăciunile tale pe cei ce s-au adunat în această preacurată Biserică a ta și te cinstesc pe tine cu credință.

Odor al lui Hristos, ca cel întâi mucenic, ca împreună-cetățean cu îngerii, ca moștenitor al tuturor bunătăților, ca cel întâi ales dintre diaconi, roagă-L pe Mântuitorul să Se îndure și să ne miluiască pe noi, cei smeriți și cei ce ne primejduim cu voia.

Stăvilește, preafericite, valul smintelilor vieții și potolește cugetele cele fără rânduială, zbuciumul cel tulburat al gândurilor noastre, și ne dă nouă să umbăm noi toți în pace statornică, în înțelegerea sufletului.

Iată, înfricoșătoarea Judecată îi așteaptă pe cei ce viețuiesc în trândăvie! Ce aștepți, preaticăloase suflete al meu? Pentru ce nu te oprești din rele? Întorcându-te, strigă Făcătorului a toate și Izbăvitorului, cu rugăciunile lui Ștefan: „Îndură-Te de mine, Doamne!”

A Născătoarei...

Fără de minte păcătuiesc și ce voi face, nu știu. Cum voi scăpa de pedeapsa de dincolo? Cum voi îmblânzi pe Judecătorul? Preasfântă Fecioară, singurul ajutor al celor neajutorați, prin mijlocirea ta ajută-mă și mântuiește-mă.

Canoanele lunii Aprilie

Calendar ortodox
29 Aprilie

(Denie)