Canon la Sfântul Ștefan

Canoane

Canon la Sfântul Ștefan

purtând acrostihul:

Primește lauda, fericite Ștefane, [a lui] Iosif

Glasul 1

 

Cântarea 1

Irmosul:

Pe cel ce se lăuda nebunește în răutate l-ai legat cu luptele tale, pentru aceea, dezleagă legăturile învinuirilor mele, înțelepte, cu rugăciunile tale către Hristos, Ștefane slăvite.

Reazem având piatra credinței, ai rămas neclintit în atacuri și în întreitele valuri ale răutății, fericite, pentru aceea, reazem fii mie, celui zbuciumat de multe răutăți.

În corurile drepților ai fost numărat, împreună cu care cere iertare, milă și îndurare, mucenice înțelepte, și pentru noi, cei ce alergăm cu credință fierbinte la acoperământul tău.

A Născătoarei...

Maică Fecioară, Cel singur nevăzut S-a arătat întrupat din tine, pe Carele roagă-L, de Dumnezeu dăruită, pururea să omoare patimile cele cumplite care mă ucid amarnic.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul: 

Erai înotând prin noianul de pietre, dar prin adierile Duhului, ai tras la limanul vieții, fericite, la care roagă-te să ne ducă și pe noi, cei ce te lăudăm pe tine.

Ștefane slăvite, cel dintâi ți-ai supus trupul la atacurile chinurilor pentru Hristos, înțelepte, pentru aceea ești slăvit ca sfânt învățător al tainelor lui Hristos, dumnezeiescule mucenice.

Te-ai arătat preamare diacon și ai primit în chip vădit mare faimă, Ștefane slăvite. Pentru aceea, ne rugăm: Din mari rele izbăvește-ne pe noi, cu mijlocirile tale.

Eliberează-mă din legăturile morții și poartă de grijă omorâtului meu suflet cu mijlocirile tale cele purtătoare de viață, înțelepte, ca unul care împarți din cer slavă celor ce aleargă la tine cu credință, fericite.

A Născătoarei...

Lumina cea neapropiată cetelor celor nematerialnice, acum apropiată mi se face mie prin tine, Fecioară, din iubire de oameni. Pentru aceea, roagă-te să fiu izbăvit eu din înfricoșătoarea sentință.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Ai văzut, cu mintea curățită, pe Hristos Iisus de-a dreapta Tatălui, pentru aceea, nu te-ai clătinat deloc, nici nu ai fost biruit, fericite, ci cursa cea bună ai săvârșit, Ștefane, întâiul atlet între toți mucenicii.

Uite, Ștefane înțelepte, mulți sunt cei ce se luptă cu mine din înălțime, vrăjmași, pe care însuți luptă-i, neîngăduind să mă cufunde în păcate, nici să mă împingă în patimi de necinste, ca să te laud pe tine ca pe un ocrotitor al meu.

Dumnezeiește ți-ai săvârșit cursa ta, înțelepte, pentru aceea, acum locuiești în ceruri împreună cu toți sfinții. Ci roagă-te să ni se dea, în preasfânta ta Biserică, sfințire și pace nouă, celor te preamărim ca sfânt cu strălucire.

A Născătoarei...

A veștejit Hristos odrăslirea răutății, odrăslindu-Se din tine, pururea Fecioara, mai presus de minte. Pentru aceea, pe El roagă-L să smulgă din rădăcină odrăslirile gândurilor mele neroditoare ca, după datorie, să te slăvesc pe tine.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Frumusețea mucenicilor, înfrumusețează cu toate chipurile bunătăților inima mea cea întunecată prin atacurile amăgitorului, ca să te laud pe tine.

Ești cel dintâi care ai săvârșit lupte mucenicești pentru Hristos, pentru aceea ție strig: Fericite Ștefane, cu rugăciunile tale, întărește sufletul meu pentru lupta împotriva vrăjmașilor.

Ruinat-ai, fericite, săvârșind minuni, casa ucigașilor evrei cu dogmele tale. Pentru aceea, izbăvește-i din toată răutatea pe cei ce cu credință te laudă pe tine în casa ta. 

A Născătoarei...

Iată, Fecioară, Sfântă Maică-Fecioară, pe Preasfântul Dumnezeu L-ai născut cu trup. Pe Acesta roagă-L ca Făcător al tău și Dumnezeu al nostru să ne sfințească pe toți cei ce te slăvim pe tine. 

 

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Cu ușurință răbdând, fericite, mulțimea greutăților, ai alungat mulțimea demonilor, înțelepte, făcându-te stâlp și întărire Bisericii. 

Înțelepte, ai primit cununa cea de un nume cu tine în chip vădit din dreapta lui Hristos, ca unul care ești următor preabun al Stăpânului a toate, preafericite, slăvite. 

Te-ai arătat locaș curat al Domnului, atletule, drept aceea, îți aducem pururea sfinte rugăciuni, cerând dezlegare de păcate, înțelepte, cu rugăciunile tale. 

...[1] 

A Născătoarei...

Stăpână curată, arată-te slobozire din greutățile vieții și sprijin celor ce, după Dumnezeu, și-au pus nădejdea întru tine, Preanevinovată, curată Mireasă a lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Te rog, izbăvește-mă, înțelepte, din toate smintelile vicleanului, Mucenice. Prin bineprimitele tale rugăciuni, aprinde în sufletul meu dumnezeiescul sfeșnic al luminii care stinge plăcerile trupești, ca să te cinstesc pe tine pururea.

Ești nouă călăuză neînșelată a mucenicilor, precum s-a arătat odinioară Moise pentru popor. Pentru aceea, scoate-ne pe noi din căile vrăjmașului și în căile cele bune îndreaptă-ne totdeauna.

A Născătoarei...

Fecioară preanevinovată, prorocul Daniel pe tine te-a numit oarecând în chip limpede munte căci din tine S-a desprins piatra cea înțelegătoare și statuile înșelării le-a sfărâmat și pe noi ne-a înnoit.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Având mădularele tale zdrobite de pietre, ochii i-ai înălțat pururea la cer. Bătut de pietre fiind, nu ai cedat, ci te-ai preamărit, săvârșind lupta până la capăt.

Nu s-a plecat deloc voirilor trupului, sfinte, mintea ta, luminată fiind numai de voirile dumnezeiești. Pentru aceea, te rog ca pe mine, cel ce mă plec pururea către păcat, să mă întorci cu rugăciunile tale.

Erai cu totul neclintit în vremea ispitelor. Pentru aceea, pe mine, cel zdruncinat de atacurile vrăjmașului, arată-mă neclintit, întâiule mucenic al lui Hristos, ca să te laud pe tine ca pe un ocrotitor fierbinte.

A Născătoarei...

Izbăvește-mă, Preanevinovată, din noroiul patimilor celor stricătoare, din furtuna și întristarea gândurilor celor fără de rânduială și din toată răutatea potrivnicilor vrăjmași, ca să te laud pe tine pururea.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul:

O, fericite Ștefane, ca pe un turn nesurpat, ca pe un zid neclintit, ca pe un adevărat luptător, ca pe un nimicitor al vrăjmașului, te lăudăm pe tine cu credință, cerând să dobândim răscumpărare păcatelor cu sfintele tale rugăciuni.

Singur ajutor avându-te pe tine întru toate, în ispite, în primejdii și în nenorocirile vieții, preafericite Ștefane, nu mă voi teme de rele, pururea îngrădit fiind de sfântul tău acoperământ și avându-te pe tine ocrotitor fierbinte.

Înțelepte, ca un soare luminezi cu razele tale întreaga făptură. Pentru aceea, strig ție: Pe mine, cel întunecat de multe păcate, fericite, cu rugăciunile tale, luminează-mă, ca să te laud după vrednicie pe tine, înțeleptul.

A Născătoarei...

Fecioară, porți pe Cel ce poartă toate ca un scaun de Heruvimi, de Dumnezeu dăruită, Curată. Pe Acesta fără de încetare roagă-L să nu osândească pe cel care multe a păcătuit cumplit și care tremură de frica veșnicei osânde din care izbăvește-mă, rogu-mă, Buno.
 

[1] Tropar care lipsește în original.

Canoanele lunii Aprilie

Calendar ortodox
29 Aprilie

(Denie)