Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei (2)

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei (2)

Troparul Sfântului Visarion, Episcopul Larisei, glasul al 8-lea:

Întru răbdarea ta, ţi-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase; în rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind şi pe aceia îndestulându-i. Ci, te roagă lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Visarion Milostive, Fericite, să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon ce se purta...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omul acesta, care este lăudat de noi, este ceresc; căci viaţa lui ni l-a arătat pe el înger în trup. Pentru aceasta să fie lăudat şi ca un înger pământesc şi ca un om ceresc.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omule al lui Dumnezeu, care cale a bunătăţilor nu ai urmat şi care faptă bună nu ai lucrat? Pentru că te-ai făcut dascăl a toată privirea Dumnezeirii şi pildă faptelor celor minunate, Părinte Visarion, de trei ori Preaînalte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, Preaslăvite Visarion şi după moarte eşti viu; şi acum trăind, părinte, nu ne lăsa pe noi; ci vino şi stai astăzi nevăzut împreună cu noi fiii tăi şi binecuvântându-ne pe noi, ca pe cei ce săvârşim pomenirea ta, noi şi mai mult ne vom bucura şi te vom lăuda pe tine, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Taina cea din tine, Preacurată, mă îndeamnă iarăşi a grăi despre Dumnezeu. Şi lăudându-te, îndrăznesc a-ţi cânta aşa: Bucură-te, Auzire Străină, Fecioară Maică, pentru că fără sămânţă ai născut pe Dumnezeu, Unul în două Firi.

Catavasie:

Cruce însemnând Moise, de-a dreptul cu toiagul Marea Roşie a despărţit-o lui Israel, cel ce pedestru a trecut-o. Iar de-a curmeziş lovind marea, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruită armă. Pentru aceea să-I cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dănţuind acum în ceruri şi împreună cu toţi sfinţii stând înaintea Sfintei Treimi a Celei Preacinstite, adu-ţi aminte de noi toţi, pururea pomenite şi podoabă a ierarhilor.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai, părinte, următor tuturor sfinţilor celor din veac, trăgând la tine cu iscusire toate faptele cele bune ale lor. Cu care şi acum împreună eşti locuitor în ceruri, Părinte Visarion, de Dumnezeu insuflate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu, din pruncie făcându-te sfânt şi curat întru amândouă: cu sufletul şi cu trupul, te-ai arătat slujitor lui Dumnezeu. Pentru aceasta şi după moarte slujeşti întru înălţime, o, Sfinte Visarion, de Dumnezeu sfinţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Sălaş mai Desfătat lui Dumnezeu Celui Neîncăput numai tu Singură ai răsplătit datoria strămoaşei Eva. Căci fără stricăciune ai născut pe Ziditorul tău, fără amestecare şi fără schimbare.

Catavasie:

Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte, căci cu odrăslire a ales preot; iar Bisericii, celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit Lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Legea Domnului făcându-se cu adevărat sfeşnic picioarelor tale şi poruncile Lui, cu adevărat lumină cărărilor tale, te-au înălţat la vârfurile bunătăţilor celor preaînalte şi minunate, pe tine, părinte, cel ce strigai: Mărire Puterii Tale, Doamne, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Această pururea pomenire a Părintelui Visarion, amestecând preabine râvna lui Ilie cu blândeţile lui Moise cu adevărat a fost şi el însuşi ca un Ilie şi ca un Moise, când se cuvenea, fiind plin de Dumnezeiască râvnă şi de blândeţe, ca un apărător al credinţei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu, mărite părinte, ai urmat lui Hristos şi omorând săltările trupului, te-ai arătat pe pământ ca un alt Ilie şi aprinzându-te de Dumnezeiasca râvnă, ai stat pururea împotriva celor fărădelege, cu învăţăturile graiurilor tale cele sfinte, Preafericite Părinte Visarion.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ziditorul, aflându-te pe tine, Cinstită, Crin Preacurat în văi Strălucind din veac cu faptele cele bune, cu adâncimile curăţiei şi cu desfătarea cuviinţei, te-a înălţat în neamul omenesc. Pentru aceasta, ca pe o Maică a Ziditorului, te mărim.

Catavasie:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale; înţeles-am lucrurile Tale; şi am preamărit Dumnezeirea Ta.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slăvite Părinte Visarion, făcându-te vas aromatelor celor de taină, ai veselit simţirile tuturor credincioşilor. Căci graiurile cele din gura ta cea sfântă şi Dumnezeiască au fost mai presus decât tot mirosul cel cu multe feluri de mirosuri, părinte.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu şi cu cuvintele şi cu faptele ai mărit şi ai lăudat pe Dumnezeu, fericite părinte, pentru aceasta ai şi câştigat de la Dumnezeu mărire veşnică. Ci, o, părinte, locuind tu în cer, nu uita pe cei de pe pământ care săvârşesc pomenirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărindu-te, părinte, de puterea cea nevăzută a Preasfântului Duh, pe pământ te-ai arătat ca un înger fără de trup. Că, împreunându-te cu Dumnezeiasca dorire a Izbăvitorului, te-ai arătat preaales ierarh, pururea pomenite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, Fecioară, niciodată n-a mai fost, nici nu s-a văzut din veac, Taină mai nouă şi înfricoşătoare decât Taina naşterii tale, cea fără de sămânţă. O, minune a înălţimii şi a adâncimii minunilor Tale cele străine şi negrăite, Fecioară.

Catavasie:

O, de trei ori Fericite Lemn, pe care S-a Răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul; prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, înşelat fiind de Cel Ce s-a pironit pe tine cu trupul; pe Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bucură-te, Sfinte Visarion, căci cu adevărat te-ai arătat podoabă şi Dumnezeiască frumuseţe ierarhilor şi dulceaţă părinţilor. Bucură-te, pururea pomenite ierarhe, îndreptătorule şi apărătorule al dreptei credinţe.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Visarion cel îndumnezeit şi cu adevărat mare arhiereu, făcându-se următor bunătăţilor celor noi, printr-însele şi-a făcut grabnică suire care cu adevărat duce către Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Urmând noi învăţăturilor tale, părinte, precum pe pământ şi sus să avem sălăşluire împreună cu tine, cetăţeanule ale cerului, Preasfinţite Visarion.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu, Preacurată Fecioară, ca Una care te-ai arătat Slujitoare lucrării celei de negrăit a Măririi lui Dumnezeu, prin naşterea ta ai îndumnezeit toată firea omenească; căci pe Dumnezeu L-ai născut Om, pentru care îţi cântăm: Bucură-te.

Catavasie:

În pântecele fiarei celei din apă, Iona palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea Patimă mai înainte a închipuit-o lămurit; de unde a treia zi ieşind, Învierea cea mai presus de lume a însemnat a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce S-a Răstignit cu Trupul, iar cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.

 

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

Din pruncie, primind de la Dumnezeu biruinţă asupra demonilor, preasfinţite părinte şi făcându-te întocmai ca un în ger între oameni, te-ai mutat acum la locaşurile cele cereşti. Pentru aceasta şi nouă, celor ce ne aflăm jos, ni se cade a striga ţie: bucură-te, Părinte Visarion.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu ai murit, sfinte, căci, trăind cineva pentru Dumnezeu, nu moare niciodată. Pentru aceasta, o, părinte, pe noi, fiii tăi, nu ne uita; ci prin rugăciunile tale, învredniceşte-ne şi pe noi toţi a câştiga viaţa cea veşnică.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Semănând tu lacrimi întru veselie, ai adunat roadele vieţii. Deci tu, părinte, umplând din ostenelile tale vistieriile cele cereşti, neîncetat te desfătezi şi cânţi împreună cu cei ce cântă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul Părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având ochiul sufletului tău pururea neadormit, părinte şi jos fiind, erai împreună cu Dumnezeu Cel dintru Înălţime. Pentru aceasta, neîncetat cântai: Binecuvântat eşti, Dumnezeul Părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nu e cu putinţă a pricepe, nu numai oamenilor, dar nici tuturor Puterilor celor de sus, chipul cel străin al naşterii tale, Preacurată. O, minune a înălţimii măririi tale. Binecuvântat este Dumnezeu, Cel Ce fără de sămânţă S-a născut din tine, Fecioară.

Catavasie:

Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire şi cu hulă urâtă împotriva lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci, cu Duh de rouă aducător, ce împotrivă răsuna, împreună cu focul fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, Părinte Visarion, din comorile Duhului cele de sus luând de la Dumnezeu bogăţie nedeşertată, prin cuvânt Dumnezeiesc ai hrănit sufletele cele flămânde; iar trupurile cele topite de foame, preaînţelepţeşte le-ai hrănit, dându-le în toate zilele cele trebuincioase, ca un Dumnezeiesc chivernisitor.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te tuturor tată, te-ai arătat al doilea Avraam, aducând jertfa fără de sânge Arhiereului Hristos, Celui după rânduiala lui Melchisedec. Căci cu dreptate ai izgonit pe vrăjmaşi de la toţi şi de la biserica ta cea Dumnezeiască, ca pe cei care despărţeau şi tulburau turma ta.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu alegere Dumnezeiască fiind făcut arhiereu ales al Larisei, te-ai arătat şi îndrumător iscusit al dreptăţii şi pildă tuturor bunătăţilor, Părinte Visarion, mustrând şi certând, precum învaţă Apostolul Pavel şi făcându-te tuturor toate, ca pe toţi să-i câştigi, întocmai ca şi el.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Racla ta, Stăpână, cea Plină de Mir cu bună mireasmă, izvorăşte tuturor Mirul Cel mai presus de fire şi Tainic al Darului, Care a umplut toată lumea de Mireasmă Dumnezeiască. Ceea ce eşti Obştească Iubire şi Cin­stire a oamenilor, Marie, Fiica lui Dumnezeu, pe tine te laudă toate Cetele îngereşti şi cele omeneşti, întru toţi vecii.

Irmosul:

Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie:

Binecuvântaţi, tineri, cei întocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul, Dumnezeu Părintele; lăudaţi pe Cuvântul, Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut; şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a cerul...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe mine, scriitorul laudei tale, pe mine, care ţi-am adus această cântare din suflet şi împreună cu mine şi pe toţi cei ce-ţi cântă, preafericite părinte, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu, adună-ne unde acum locuieşti tu şi ne arată fii şi moşteni ai Împărăţiei pe care tu ai câştigat-o.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cununilor şi darurile cu care te-ai împărtăşit de la Dumnezeu, Părinte Visarion, Preaminunate, dă-ne şi nouă, prin rugăciunile tale, a ne împărtăşi şi noi cu acoperământul tău cel nevăzut, păzind totdeauna pe toţi cei ce se roagă către tine, de toată răutatea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lauda ta, deşi a luat sfârşit, sfinte, însă dragostea noastră cea către tine este pururea; căci noi suntem fiii tăi cei iubitori de părinţi; iar tu, preasfinţite, eşti părinte iubitor de fii. De aceea te rugăm: fii nedespărţit de noi, fiii tăi şi acum, iar în ziua judecăţii, să ne vii în ajutor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Împlinirea proorocilor cea de Dumnezeu Aleasă, Propovăduirea Apostolilor şi a mucenicilor; Chipul curăţieiImage removed.Image removed. pustnicilor, Laudă Cinstită a Arhanghelilor şi Locaş al Dumnezeirii, primeşte, Născătoare de Dumnezeu, laudele noastre, pe care ţi le aducem cu dragoste şi din cuget curat.

Catavasie:

Rai de Taină eşti Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de care Lemnul Crucii cel de viaţă purtător pe pământ s-a sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea fecioriei...

Văzând îngerii frumuseţea sufletului tău cel preasfinţit, pururea pomenite, au strigat cu veselie întru ieşirea ta: vino dar de te suie către Dumnezeu, după care ai dorit; vino, Sfinte Visarion, la praznicul veşnic şi lăsând cele de jos, suie-te aici şi te bucură împreună cu îngerii.

 

SEDELNA Praznicului Înălţării Sfintei Cruci, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

În Rai de demult, lemnul m-a golit prin mâncare, vrăjmaşul pricinuindu-mi omorârea; iar Lemnul Crucii, aducând haina vieţii oamenilor, s-a înfipt în pământ şi lumea toată s-a umplut de toată bucuria. Pentru aceasta, văzând-o înălţată, lui Dumnezeu cu credinţă popoare să strigăm: plină este de Slavă Casa Ta.

Canoanele lunii Aprilie

Calendar ortodox
19 Aprilie

(Denia Acatistului Bunei Vestiri)