Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Apostol Filip

Canoane

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Apostol Filip

Cântarea 1, glasul al 5-lea.

Irmosul:

Mântuitorului Dumnezeu, Celui Ce a povăţuit poporul prin mare, cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-I cântăm, că S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Uşa Luminii Celei Neapropiate cu totul fără prihană, uşile pocăinţei deschide-le sufletului meu şi-i dă intrarea bucuriei celei de acolo şi a frumuseţii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Avându-te pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Ocrotitoare Nebiruită, Zid Nesurpat şi Acoperământ Nestricat, m-am izbăvit de şarpele cel amăgitor, care căuta cumplit de demult să mă înghită pe mine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să nu mă dezgoleşti pe mine de Dumnezeiescul Tău Acoperământ, nici să mă arăţi deşert de harul Tău, Doamne, nici să mă lepezi ruşinat, ci îmi dă mie mila Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Potoleşte durerea cea nesuferită a inimii mele, a celei dosădite şi necăjite, Născătoare de Dumnezeu şi-mi dăruieşte, Maica lui Dumnezeu, Strălucirea Mântuirii Celei Dumnezeieşti şi izbăvirea.

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Inima mea cea care se clatină de valurile vieţii, întăreşte-o, Doamne, la liman lin povăţuind-o, ca un Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Scăparea lumii tu eşti, Preacurată şi tot cel ce aleargă la tine cu gând călduros scapă de nevoi; pentru aceasta pe mine, cel ce alerg la Acoperământul tău, scapă-mă de toată mâhnirea cea cumplită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce Singură eşti Sprijinul tuturor pământenilor, tu mă sprijini după mila ta, Stăpâna lumii cea Bună şi mă păzeşte cu Dumnezeiască cercetarea puterii tale, că ai putere nebiruită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu puterea ta din mâna luptătorului şi din tirania lui mă apucă, Stăpâna lumii cea Bună, ca biruindu-mă să nu mă apuce şi să mă soarbă şi la pierderea muncii veşnice să mă aducă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu frică şi cu cutremur căzând, strig către tine, Născătoare de Dumnezeu, tu fii mie Ajutătoare, Stăpâna lumii cea Bună, în ceasul morţii, când va trebui să dau răspuns de cele ce am făcut în viaţă.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am iconomia Ta şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce covârşeşti pe toţi cei născuţi, ca Ceea ce ai purtat în pântecele tău pe Stăpânul şi Dumnezeu, pe Cel Ce este mai presus decât toţi oamenii, milostiveşte-te spre mine cel ce am greşit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mişcările trupului meu şi poftele, stinge-le cu ploile rugăciunilor tale şi făclia sufletului meu cea stinsă aprinde-o cu focul dragostei celei Dumnezeieşti, Preacurată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Tăria celor neputincioşi, Fecioară, cu totul fără prihană, Nădejdea celor deznădăjduiţi, mângâierea celor ce plâng, dă-mi plângere bineprimită, prin care să aflu iertare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine pururea agonisindu-te, Stăpână, Zid şi Întărire, Folositoare Nemincinoasă şi Turn Nebiruit al credincioşilor, nădăjduiesc ca prin tine să dobândesc mântuire.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Mânecând strigăm Ţie, Doamne, mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cine va rupe mie zapisul greşelilor şi al păcatelor celor nemăsurate, Curată, de nu vei apuca tu înainte şi nu-mi vei da mântuire?

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Venit-am întru deznădăjduire din nepricepere multă, socotind mulţimea răutăţilor mele, Fecioară; pentru aceasta strig către tine: Miluieşte-mă şi mă izbăveşte cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Maica lui Dumnezeu cea fără stricăciune, a lui Dumnezeu Născătoare, a lui Dumnezeu Cel Ce a săvârşit toate numai cu vrerea, izbăveşte-mă de pedeapsa cea veşnică, pe mine, robul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Având luminată lauda fecioriei, ca o Maică a lui Dumnezeu, neîncetat eşti Lăudată de Cetele îngerilor celor mai presus de gând, Preacurată; pentru aceasta împreună cu Gavriil, Bucură-te aducem ţie.

 

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Marea patimilor cea sălbăticită cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o, Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate, ca un Milostiv.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai născut Viaţa Cea de viaţă Facătoare, Stăpână Curată, apucă-mă din moartea cea înţelegătoare şi vieţii celei veşnice mă învredniceşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine cea într-adevăr Neasemănată în frumuseţe cu toţi cei născuţi, te rog, Stăpână Mireasă Dumnezeiască, izbăveşte-mă de toată răutatea cea grozavă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nu am Sprijinitoare în lume afară de tine, Ceea ce eşti Bună; pentru aceasta cad către tine şi strig ţie: nu te îndepărta de la robul tău, Preacurată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Amăgitorul, făcătorul de rele, mintea mea cu desfătări puru­rea o tulbură; Stăpână, ajută-mi, scoţându-mă pe mine din vicleşugul lui.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cel Ce în cuptorul cel cu foc pe tinerii cei cuvântători prin cântare i-ai mântuit, binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, de Dumnezeu Fericită Născătoare de Dumnezeu, Preacurată, vindecă necazul sufletului meu şi-i dăruieşte liniştea mântuirii şi veselia vieţii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Uşă Neumblată, cu cuvintele deşertăciunii uşile mi-am închis, prin care mi-au venit mie moartea şi pierzarea pentru păcat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvorât-a Cel născut al tău râurile nestricăciunii, dar cu rugăciunile tale găteşte-mi şi mie bogăţia şi curgerea milostivirii Lui celei Nemăsurate.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izbăveşte-mă, Preacurată, pe mine de tot necazul şi de asupririle vieţii, de necazuri şi de nevoi, de boli şi de primejdii şi de clevetirea cea cumplită.

 

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Ţie, Făcătorului a toate, tinerii în cuptor dans a toată lumea împreunând cântau: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În ispite să te aflu pe tine Ocrotitoare, în necazuri Apărătoare, în nevoi Ajutătoare, în primejdie Liman de mântuire şi în toată întristarea Mângâiere, Curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vezi credinţa mea, Fecioară Curată, vezi şi dorul meu pe care-l am către tine, vezi dragostea sufletului meu, cea Dumnezeiască şi dă-mi înmulţit harul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Lumina Cea Înţelegătoare tu în pântece ai zămislit-O; luminează ochii inimii mele, dezleagă întunericul datoriilor mele şi negura patimilor o risipeşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai născut Mântuirea Cea mai presus de minte şi tuturor oamenilor ai dăruit mântuire, Fecioară, dă-mi Dumnezeiască mântuire, necazul cel din păcate potolindu-mi.

 

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Isaie, dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut fiu pe Emmanuel, pe Dumnezeu şi Omul. Răsăritul este numele Lui, pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu dureri multe fiind înconjurat, genunchii îmi plec către tine, Curată, cu faţa la pământ cad ca un ticălos şi lăcrimând, strig către tine, cerând ca să mă miluiesc, Ceea ce eşti bună şi să mi se arate Răsăritul Mângâierii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Puterea deznădăjduirii cea din mine se întăreşte; ce cântare să-ţi aduc din buze spurcate şi ce privire de la cei ce au inimă însângerată? Ci, milele tale să minuneze pe cei ticăloşi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Schimbatu-m-am de necazuri, întunecatu-mi-s-a mintea şi ochiul; dureri cumplite înconjurat-au viaţa mea. Pentru aceasta, mă usucă îngrozirile cele de acolo, Curată, de care izbăveşte-mă, schimbându-mi durerile.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Traiul vieţii mele cel scurt se cheltuieşte în răutăţi şi în mulţimea necazurilor. Pentru aceasta, Născătoare de Dum nezeu, Ceea ce ai născut Bucuria tuturor, cu rugăciunile tale cele bineprimite uşurează greutăţile acestea.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Sufletul meu cel smerit, Fecioară, din pruncie întinându-l eu păcătosul şi cu cuvinte şi cu fapte afundându-mă în noroi, nu mai am ce face, sau unde să scap, dar nici altă nădejde nu ştiu, fără numai pe tine, Curată. Vai mie, netrebnicul! Pentru aceasta acum năzuiesc rugător către tine, cea cu totul fără prihană şi mă rog, mărturisindu-mă ţie că am greşit. Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să mi se dea, că spre tine mi-am pus nădejdea eu netrebnicul, robul tău.

Canoanele lunii Aprilie

Calendar ortodox
26 Aprilie