Binecuvântare arhierească la Mănăstirea Hadâmbu

Arhiepiscopia Iaşilor

Binecuvântare arhierească la Mănăstirea Hadâmbu

    • Binecuvântare arhierească la Mănăstirea Hadâmbu
      Binecuvântare arhierească la Mănăstirea Hadâmbu

      Binecuvântare arhierească la Mănăstirea Hadâmbu

    • Binecuvântare arhierească la Mănăstirea Hadâmbu
      Binecuvântare arhierească la Mănăstirea Hadâmbu

      Binecuvântare arhierească la Mănăstirea Hadâmbu

Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 15 martie 2020, la orele amiezii, Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi.

Slujba a fost oficiată în altarul de vară cu hramul „Izvorul Tămăduirii” al aşezării monahale, în prezenţa a numeroşi credincioşi. Oamenii au avut prilejul să se roage în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, atât pentru cele de folos sufletelor lor, cât şi pentru cei apropiaţi. Pe lângă rugăciunile din cadrul Tainei Sfântului Maslu, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a rostit mai multe cereri pentru ca Preabunul Dumnezeu să-şi reverse mila Sa asupra românilor încercaţi de boală şi de izolare, dar şi asupra întregii omeniri.

Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru că s-a rugat împreună cu preoţii şi cu pelerinii în cea de-a doua duminică din Postul Mare. „Avem nevoie de rugăciune mai mult ca oricând. Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul ne-a oferit, prin slujirea din această zi, multă încurajare. Dacă Bunul Dumnezeu se va milostivi spre noi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe 25 martie 2020, de sărbătoarea Bunei Vestiri, Preasfinţia Sa va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hadâmbu, cu prilejul aniversării a trei decenii de la reactivarea acestei aşezări monahale”, a amintit arhimandritul Nicodim Gheorghiţă.

Citește despre: