Binecredinciosul împărat Justinian cel Mare - mozaic Bazilica San Vitale, Ravenna, Italia În anul 518 urca pe tronul Imperiului Bizantin Iustin I. Acesta fusese un simplu țăran - după unii istorici avea origini daco-romane - însă, datorită fizicului său excepțional, reușise să intre de tânăr în garda palatului imperial. Moartea împăratului Anastasie I (491-518) îl găsește pe Iustin în funcția de comandant al gărzii imperiale. Întrucât Anastasie nu avea urmași, tronul Imperiului Bizantin a fost ocupat de Iustin. Izvoarele istorice laudă calitățile de militar abil ale lui Iustin, însă nu uită nici să menționeze faptul că îi lipsea aproape în totalitate instrucția intelectuală. Aproape în unanimitate, istoricii sunt de acord că cel care a coordonat cu adevărat treburile imperiului a fost nepotul său, Flavius Petrus Sabatus, care, înfiat fiind de unchiul său, a primit numele de Justinian. Flavius Petrus Sabbatius, cel care avea să devină împăratul Justinian cel Mare, s-a născut în anul 482 la sud de Dunăre, în satul Tauresium, lângă Scopje, capitala Macedoniei de astăzi. Nu se știe dacă Justinian a fost înfiat înainte sau după ce unchiul său a ajuns împărat. Cert este că a stat în preajma unchiului său de foarte tânăr, având posibilitatea să primească o educație deosebită, devenind un excepțional cunoscător al dreptului și istoriei Imperiului Roman dar și un foarte bun teolog, tradiția atribuindu-i imnul „Unule născut“ din prima parte a Sfintei Liturghii. A rămas celebră nemaipomenita sa capacitate de lucru, fapt pentru care a fost numit de contemporani „împăratul care nu doarme niciodată“, spunându-se că 5 ore de somn pe noapte îi erau suficiente. În 523 se căsătorește cu Teodora, o actriță de 20 de ani, stârnind controverse în rândul înaltei aristocrații, întrucât această meserie era foarte rău văzută în epocă, în Biserică existând chiar canoane care îi opreau de la Împărtășanie pe practicanții ei. La 1 aprilie 527 este numit oficial împărat asociat, deși treburile imperiului erau de mai multă vreme exclusiv în grija sa, iar la data de 1 august, după moartea împăratului Iustin I devine singurul cârmuitor al imperiului. Fiind un bun cunoscător al problemelor și posibilităților imperiului, visul lui Justinian era acela de a deveni un nou Constantin cel Mare, de a recuceri teritoriile romane apusene, stăpânite la acea dată de triburile migratoare germanice. Credea cu tărie într-o ordine politică și economică în bazinul mediteranean, cu capitala la Constantinopol, având un singur împărat creștin. Într-adevăr, până la sfârșitul vieții, datorită unei politici abile, dar și unei deosebite inspirații de a-și alege cei mai capabili colaboratori, fără a ține seama de categoria socială din care aceștia proveneau, cea mai mare parte a visurilor sale erau realizate.