Monahia Eustohia Ciucanu, de la Mănăstirea Agapia (1929-1991)

Monahia Eustohia a fost cea mai vrednică stareţă a Mănăstirii Agapia, din a doua jumătate a secolului XX.

S-a născut în anul 1929, în comuna Ceahlău (Neamţ), într-o familie de oameni credincioşi, primind o aleasă educaţie creştinească. În anul 1944 a intrat în obştea Mănăstirii Agapia, având ca maică duhovnicească pe monahia Haritina Gavril. În anul 1952 a primit tunderea în cinul monahal, după care a urmat Seminarul Monahal şi Facultatea de Teologie.

În anul 1960, a fost numită stareţă a Mănăstirii Agapia, pe care, împreună cu Agapia Veche, le povăţuieşte cu multă înţelepciune timp de 32 de ani, mărind numărul călugăriţelor şi surorilor, de la 300 la peste 500 de suflete.

În toţi aceşti ani, monahia Eustohia a îmbinat cu multă înţelepciune râvna Mariei cu osteneala Martei, adică sfintele slujbe şi viaţa duhovnicească, cu buna chivernisire a celor materiale, căutând să împace pe toţi şi să slăvească neîncetat pe Dumnezeu.

Ca stareţă a celei mai mari mănăstiri din ţară şi din lumea ortodoxă, monahia Eustohia, călăuzită de Duhul Sfânt, a crescut duhovniceşte şi a călugărit sute de monahii care şi-au închinat viaţa lui Hristos.

Ajutată de harul lui Dumnezeu şi urmând sfatul duhovnicilor, monahia Eustohia s-a opus de mai multe ori conducerii ateiste a ţării de a transforma mănăstirile voievodale în muzee şi de a scoate monahiile tinere din Mănăstirea Agapia.

Curajul şi bărbăţia ei i-au împletit îndoită cunună, întrecând pe multe altele în mărturisirea lui Hristos. Dar, fiind suferindă, i-a rânduit Dumnezeu să se săvârşească din această viaţă tot în ascultare. Căci, fiind chemată la Patriarhie, şi-a dat acolo obştescul sfârşit, în februarie 1991, încredinţându-şi sufletul în mâinile Mirelui Hristos, ca o fiică a nemuritoarei ascultări, fiind plânsă de obştea întregii Mănăstiri Agapia.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 721-722)