Avem nevoie de rugăciune și discernământ pentru a nu răni și a nu fi răniți în relațiile cu oamenii

Minuni - Vindecări - Vedenii

Avem nevoie de rugăciune și discernământ pentru a nu răni și a nu fi răniți în relațiile cu oamenii

    • credincioși participând la Prohodul Domnului
      Avem nevoie de rugăciune și discernământ pentru a nu răni și a nu fi răniți în relațiile cu oamenii / Foto: Oana Nechifor

      Avem nevoie de rugăciune și discernământ pentru a nu răni și a nu fi răniți în relațiile cu oamenii / Foto: Oana Nechifor

Cu mădularele lui Hristos ‒ creştinii, trebuie să ne purtăm în chip foarte prevăzător şi înţelept; trebuie să împreună-pătimim cu ei în bolile lor şi să le tăiem doar pe acelea care, nedând nici o nădejde de însănătoşire, nu fac decât să îi molipsească pe ceilalți.

Într-o chinovie oarecare trăia un zăvorât pe nume Timotei. Unul dintre fraţii mănăstirii a căzut în ispită, iar întâi-stătătorul, aflând de asta, l-a întrebat pe Timotei ce să facă cu fratele căzut. Zăvorâtul a dat sfatul ca cel ce se smintise să fie izgonit. După ce a fost izgonit acela, ispita fratelui care căzuse a trecut asupra lui Timotei şi l-a făcut să se primejduiască.

Timotei a început să strige cu lacrimi către Dumnezeu pentru ajutor şi miluire şi s-a făcut glas către dânsul: „Timotei! Să ştii că ţi-am trimis această ispită anume fiindcă l-ai trecut cu vederea pe fratele tău în vremea ispitei lui”.

Cu mădularele lui Hristos ‒ creştinii, trebuie să ne purtăm în chip foarte prevăzător şi înţelept; trebuie să împreună-pătimim cu ei în bolile lor şi să le tăiem doar pe acelea care, nedând nicio nădejde de însănătoşire, nu fac decât să îi molipsească pe ceilalți. 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 24)