Următoarea afirmație a Avvei Dorotei este foarte potrivită pentru modul în care ne raportăm la unii din cunoscuții noștri: „Într-adevăr, se întâmplă ca un frate să facă unele lucruri greșite în simplitatea lui. Dar are un lucru care place lui Dumnezeu mai mult decât toată viața ta“ (VI, 6). Putem face lucruri mărețe, să fim în poziții de conducere, să postim x zile și să dăm zeciuială din averea noastră dar dacă nu avem „acel lucru care place lui Dumnezeu mai mult decât toată viața“ noastră atunci deșertăciune sunt toate.

Nimeni nu poate citi cu seninătate despre exterminarea civilizației umane din vremea lui Noe... De ce o pedeapsă atât de îngrozitoare?

Una din criticile cele mai des auzite la adresa cinematografiei este cea potrivit căreia filmul îndepărtează pe om de Dumnezeu. O astfel de critică ar putea fi formulată și la adresa filmului care a câștigat marele premiu de la Festivalul de la Cannes din 2009. Acesta poartă numele de „Das Weisse Band“ („Panglica albă“) iar regizorul său este cineastul austriac Michael Haneke.

Puși în fața atâtor mărturii despre monahi care au dobândit nepătimirea și rugăciunea minții deznădăjduim adesea gândindu-ne că numai în mănăstire se poate trăi o viață isihastă. Ba mai mult, există o prejudecată cum că oamenii „din lume“ școliți - intelectualii, nu ar putea dobândi rugăciunea neîncetată fiindcă, zic unii, ei prețuiesc mai mult cunoștințele intelectuale decât virtutea rugăciunii. Alții zic că viața de oraș în sine este neprielnică isihiei...

E greu de crezut că un film despre modul în care Dumnezeu alege să lucreze în sufletul păcătoșilor a reușit să câștige numeroase premii internaționale și să devină una din cele mai influente și importante producții din istoria cinematografiei. Pulp Fiction (1994), regizat de Quentin Tarantino, pare a fi un western modern sau un film cu gangsteri ceva mai bine realizat.

Reflectând asupra cuvântului Mântuitorului „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi“ (Ioan 15, 13), ne putem întreba la ce se referă Domnul când spune: „să-și pună sufletul“. Desigur, cel mai la îndemână răspuns ar fi că aici este vorba de o proorocire a Jertfei de pe Cruce, ținând cont că în continuare, Mântuitorul le spune „Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi... ci v-am numit pe voi prieteni“ (vv. 14-15).

Patrologia ne oferă răspunsul la două întrebări: „pe Cine a văzut Isaia“ și „cum a văzut Isaia“. Dar mai rămâne o întrebare nerostită: DE CE?