Sfântul Vasile pune la baza dialogului religios un principiu intercultural bazat pe schimburi de ordin conceptual şi metodologic.

Datinile româneşti de Anul Nou, care îşi au originea într-un arhetip ritual, au trecut prin multiple transformări, încât astăzi scenetele jucate de tinerii mascaţi nu mai păstrează decât un evident caracter ludic. Mituri şi simboluri străvechi sunt astăzi în mare parte uitate.

Biserica rememorează în Sfânta şi Marea Joi spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi vânzarea şi prinderea Domnului. Sărutul este mai mult decât o simplă convenţie socială. El este un semn şi, ca orice semn, transmite un mesaj. Ca "expresie universală a vieţii sociale" (Ernest Crawley), sărutul este un indicator al dragostei, al pasiunii, al prieteniei, al respectului, al reverenţei, dar nu însuşi sentimentul. În actul sărutării lui Hristos de Iuda Iscarioteanul, unul din cei 12 apostoli care l-a vândut pe Domnul, relaţia dintre semn, semnificaţie şi simbol devine definitorie pentru neloialitate, trădare şi abandon.

Întotdeauna în istorie, conștiința propriului sfârșit și a judecății faptelor după moarte i-a adus omului căzut tulburare și zbucium interior. Oricât de ignorant ar fi fost cineva sau, dimpotrivă, cu capacități intelectuale deosebite, ideea morții l-a speriat pe om, care și-a creat mintal propriile scenarii în ceea ce privește înfățișarea sufletului la judecata divină, fără ca acest lucru să îl întoarcă prin pocăință spre Dumnezeu.