Au început înscrierile pentru Tabăra de iarnă ASCOR

Social

Au început înscrierile pentru Tabăra de iarnă ASCOR

    • ASCOR tabără
      Au început înscrierile la Tabăra de iarnă ASCOR

      Au început înscrierile la Tabăra de iarnă ASCOR

Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani sunt invitați în Tabăra de Iarnă ASCOR de la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă, în perioada 22 decembrie - 2 ianuarie, pentru a sărbători Praznicul Nașterii Domnului și trecerea în Noul An într-o atmosferă duhovnicească, de colinde, bucurie și fapte bune.

Continuând frumoasa colaborare din taberele anterioare, co-organizatorii acestei ediții sunt, alături de ASCOR Brașov, voluntarii din ASCOR București și ASCOR Sibiu, având binecuvântarea și sprijinul Mănăstirilor Paltin și Petru Vodă, care vor asigura în mod gratuit cazarea și masa participanților.

Cele două mănăstiri din comuna Petru-Vodă au fost ctitorite de părintele arhimandrit Iustin Pârvu, binecunoscut mărturisitor din temnițele comuniste și duhovnic îmbunătățit, care, până la sfârșitul vieții pământești, a predicat iubirea de Dumnezeu, de neam și de aproapele, prin faptă și prin cuvânt, fiind permanent cercetat de credincioșii sosiți din toate colțurile țării, dar și din diaspora. 

Timp de aproape două săptămâni, tinerii sunt chemați să intre în bucuria, firescul și simplitatea vieții, participând la sfintele slujbe de la mănăstire, la activitățile gospodărești după putință (precum cele de la trapeză, în atelierul de sculptură ori în laboratorul de produse naturiste) și, bineînțeles, la activitățile pregătite de tinerii din ASCOR, care, pe lângă tradiționalele colinde, includ seri duhovnicești dedicate sfinților care au pătimit în temnițele comuniste.

Înscrierea se face exclusiv prin completarea acestui formular: https://forms.gle/9AXDaD4krVAWRjit5 până la data de 17 decembrie 2023, ora 23:59. Ulterior, participanții vor fi contactați pentru confirmarea locului și furnizarea de informații suplimentare.


***

Mărturii ale participanților de la edițiile anterioare

  • Pentru mine, faptul că am avut ocazia să particip în Taberele organizate la Mănăstirea Paltin a fost o adevărată binecuvântare, pentru că am putut să petrec o parte din timpul meu și chiar sărbătorile de iarnă într-un cadru atât de frumos, aproape de Dumnezeu. Am trăit clipe de liniște, de bucurie, momente minunate alături de oameni pe care îi simt parte din sufletul meu. Este extraordinar cum toți venim în tabără încărcați de griji și stres, iar pe parcurs ne găsim ușor-ușor liniștea, plecând acasă mai bucuroși și mai luminoși. Cu adevărat special este însă că îl avem pe Părintele Justin Pârvu atât de aproape de noi, având grijă de noi la fiecare pas, la fiecare problemă pe care i-o încredințăm, dar chiar și când ne întoarcem fiecare la casele noastre, simțindu-i permanent ocrotirea. Mănăstirea Paltin este și va rămâne un loc aparte în sufletul meu, un loc în care întotdeauna voi fi ca acasă.

Maria, ASCOR București

  • Taberele la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă sunt altceva. Nu ai cum să înțelegi dacă nu ajungi. Odată ce ajungi, nu-ți mai vine pleci. După ce primești un dar, cum îi mai poți înțelege prețul? El deja e parte din tine și nu mai ai cum să știi cum ar fi fost dacă nu exista. Așa s-a întrepătruns și trăirea de la Paltin în noi - nu mai putem distinge cum am fi fost dacă nu exista. Deja e din noi.

Ioana, ASCOR Brașov

  • Chiar dacă pentru mine a fost prima tabără, cu bucurie în suflet împărtășesc dragostea și căldura ce le-am simțit anul trecut la Paltin, locul în care te poți apropia mai mult de Dumnezeu, locul liniștit, unde ești primit cu brațele deschise. Activitățile, plimbările, colindele te trimit cu gândul la copilărie, iar sărbătorile au alt farmec într-un loc atât de minunat, unde găsești liniște și echilibru sufletesc. Aici putem înțelege mai bine ce înseamnă prietenia, dăruirea de sine, dragostea și credința, dezvoltăm noi valori și cunoștințe.

Bianca, ASCOR Brașov

  • Tabăra de la Paltin este un prilej minunat ca tinerii ortodocși din toată țara și chiar din străinătate să petreacă cele mai importante sărbători creștine împreună în spiritul lor tradițional. Duhul blând al Părintelui Iustin ne acoperă cu iubire și activitățile încep, merg și se termină cu binecuvântarea sa tăcută. Atmosfera colindelor cântate în perioada dinaintea Crăciunului ne duc cu gândul la vremurile nu de mult apuse, ale bunicilor noștri. Maicile de la Paltin slujesc cu dragoste lui Dumnezeu și datorită acestei slujiri ne primesc cu o inima caldă, părintească.

Mihail, ASCOR Sibiu

  • În această tabără am ajuns, pot spune, la îndemnul Părintelui Iustin Pârvu, dorindu-mi aflu mai multe despre Sfinția Sa și, bineînțeles, sărbătoresc Nașterea Domnului într-un mod firesc. Am avut prilejul de a trăi câteva zile pline de tradiție și bucurii alături de mulți tineri din toată țara, lucru ce m-a făcut să simt o unitate între tinerii din ziua de azi. Maicile ne-au primit cu căldura unor mame și ne-am simțit cu toții ca într-o mare familie.

Ana, ASCOR Brașov

Contacte: Maria Acatrinei – 0775.239.542, Iustin Lungu – 0757.251.853, Maria Lungu0763.555.095

Citește despre: