Hramul Bisericii Parohiei Pojorâta II

 

Biserica Parohiei Pojorâta II din județul Suceava și-a cinstit sâmbătă ocrotitorul, pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul  Sucevei și Rădăuților.

Întâmpinat de un grup de copii imbrăcați în costume naționale, ierarhul a fost așteptat cu pâine și sare de către primarul localității, d-l Ioan Bogdan Codreanu,  și de soborul de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial.

În cuvântul de învățătură, IPS Părinte Pimen a subliniat necesitatea și importanța Tainei Mărturisirii: „Sfântul Ioan Botezătorul îi îndemna pe cei din vremea lui să se pocăiască căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor, adică Fiul lui Dumnezeu a venit în trup pentru mântuirea oamenilor. Noi suntem datori să-L întâmpinăm pe Mântuitorul, pregătindu-ne sufletește în primul rând prin mărturisirea păcatelor, prin pocăință. Spovedania adevărată este aceea în care ne mărturisim păcatele cu pocăință și punem hotărârea să nu le mai facem, străduindu-ne clipă de clipă să luptăm cu greșelile gândurilor, ale vorbelor și ale faptelor”.

Biserică Soborul Sfântului Ioan Botezătorul este a două biserică ortodoxă din localitatea Pojorâta. Pr. paroh - iconom stavrofor Dumitru Beșliu, este fiu al satului și slujește în localitatea natală din anul 1998. Situat chiar în inima satului, locașul de cult a fost ridicat în anul 2001, numai din fondurile credincioșilor din Pojorâta. Sfințirea a avut loc pe 7 ianuarie 2007. Biserica este o  construcție de zid, în stil moldovenesc, cu demisol. Este pictată în proporție de 90%. Concomitent cu lucrările de pictură, parohia  a început ridicarea  clopotniței și a unui centru social  filantropic, cu spații bine delimitate că utilizare și dotare.

De la același autor

Ultimele din categorie