Enoriaşii din Pojorâta au înfruntat gerul Bobotezei

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Enoriaşii din Pojorâta au înfruntat gerul Bobotezei

    • Enoriaşii din Pojorâta au înfruntat gerul Bobotezei
      Foto: Constantin Ciofu

      Foto: Constantin Ciofu

La Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” - Pojorâta 1, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, a fost oficiată vineri, 6 ianuarie 2017, Slujba Sfinţirii celei mari a apei.

Oamenii de toate vârstele au participat mai întâi la Sfânta Liturghie oficiată în locaşul de închinăciune de către părintele paroh George Fediuc. La final, tinerii îmbrăcaţi în costume naţionale, alături de enoriaşii prezenţi, au luat sfintele icoane, prapurii şi sfintele cruci şi au ieşit în faţa bisericii. Aici s-a săvârşit Slujba Aghesmei Mari, urmată de tradiţionala procesiune în jurul sfântului locaş. În dangătul clopotelor şi al Troparului Bobotezei, oamenii au strigat „Chiraleisa!” (Doamne miluieşte) pe tot parcursul pelerinajului. Deşi vremea a fost geroasă, credincioşii au participat cu bucurie la această slujbă pentru a se ruga şi pentru a lua la casele lor apa sfinţită. „În fiecare an, venim de Bobotează la biserică îmbrăcaţi în costumul naţional pentru a participa la sfânta slujbă şi pentru a lua Agheasma Mare. Ducem această apă sfinţită la cei de acasă, stropim gospodăriile şi gustăm până la Odovanie. A fost o zi deosebită, iar Dumnezeu ne-a bucurat atât cu zăpadă cât şi cu gerul Bobotezei”, a spus un enoriaş.

Citește despre: