Seminar de formare pentru lucrul pastoral cu tinerii, la Miclăușeni

Arhiepiscopia Iaşilor

Seminar de formare pentru lucrul pastoral cu tinerii, la Miclăușeni

    • Seminar de formare pentru lucrul pastoral cu tinerii, la Miclăușeni
      Seminar de formare pentru lucrul pastoral cu tinerii, la Miclăușeni

      Seminar de formare pentru lucrul pastoral cu tinerii, la Miclăușeni

    • Seminar de formare pentru lucrul pastoral cu tinerii, la Miclăușeni
      Seminar de formare pentru lucrul pastoral cu tinerii, la Miclăușeni

      Seminar de formare pentru lucrul pastoral cu tinerii, la Miclăușeni

Ca urmare a proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2016 drept „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”, Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor a desfășurat în perioada 28-30 martie 2016, la Centrul Social – Cultural „Sfântul Ilie” de la Mănăstirea  Miclăușeni, seminarul cu tema ,,Preotul şi tinerii” , susţinut de  domnul Cristian Neguț şi doamna Alisia Damian. La eveniment au participat preoți din protopopiatele Ahiepiscopiei Iașilor. 

Principalele obiective ale seminarului au fost învățarea „artei” de a-i implica activ pe tineri în viața Bisericii. S-a amintit încă o dată faptul că tinerii sunt mai întâi prezentul Bisericii și, de asemenea, viitorul acesteia. Domnul Cristian Neguț i-a ajutat pe participanți în înţelegerea tinerilor și a specificului vârstei, în condițiile dezvoltării actuale a societății moderne, și i-a învăţat unele „tehnici” de lucru pe care preoții participanți să le poată aplica în proiectele cu tinerii desfăşurate la nivel de parohie. Seminarul a debutat cu prezentarea preoților participanți și a proiectelor derulate de aceștia împreună cu tinerii din parohiile lor. S-a abordat apoi problema stabilirii unei relații cu tinerii prin cunoașterea acestora, a dorințelor și nevoilor pe care aceștea le au. S-a subliniat importanța prezenței vii a tinerilor în societate și mai ales în comunitatea din care aceștia fac parte, ca o componentă activă a acesteia,  în condiţiile în care într- o lume materială şi superficială, aceştia cad pradă iluziilor şi senzaţiilor de moment, în care experienţa în sine este valoroasă şi nu consecinţele.

Este tot mai evidentă nevoia tânărului de a-l avea pe preot ca aliat în perioada căutărilor și alegerilor sale pe drumul descoperirii şi formării sale ca persoană, ca membru al societăţii şi ca mădular viu al Bisericii. Preotul trebuie să fie în preajmă, gata să-și ofere umărul pentru ca tânărul la nevoie să poată plânge, să poată fi sprijinit  în vremuri de ispită , dar și să aibă cu cine împărtăși bucuriile vieții.

Asemenea învierii fiicei lui Iair (Marcu 5,22-43) și a  fiului văduvei din Nain (Luca 7,12-15), Hristos Mântuitorul cheamă permanent la viață, prin intermediul preoților și al Bisericii, pe tinerii de astăzi care au parcă mai mult ca oricând nevoie de stabilitate şi înțelegere. Pe parcursul celor trei zile participanții au lucrat în echipe, și-au împărtășit experiențele, dar și piedicile și neputințele în pastorația tinerilor din parohiile lor. Acest Seminar de formare a fost și o pregătire pentru Întâlnirea internațională a tinerilor creștin ortodocși, ce va avea loc în anul 2017 la Iași. (Pr. Ionuţ Simionică, Parohia Mesteacăm - Botoșani)

Citește despre: