Arhidiaconul Varlaam Arghirescu, slujitor devotat al bisericii

Pateric

Arhidiaconul Varlaam Arghirescu, slujitor devotat al bisericii

    • catapeteasma Catedralei Mitropolitane din Iași
      Catedrala Mitropolitană din Iași / Foto: Ştefan Cojocariu

      Catedrala Mitropolitană din Iași / Foto: Ştefan Cojocariu

    • Arhidiaconul Varlaam Arghirescu
      Arhidiaconul Varlaam Arghirescu / Foto: fototecaortodoxiei.ro

      Arhidiaconul Varlaam Arghirescu / Foto: fototecaortodoxiei.ro

Spuneau bătrânii că părintele Varlaam iubea aşa mult biserica, precum iubea pe Hristos. Toată ziua zăbovea în catedrală, aşeza veşmintele, potrivea candelele, mătura pe jos, stătea de veghe lângă moaştele Cuvioasei Parascheva. Iar când slujea, mişca toate inimile şi scotea multe lacrimi prin frumuseţea cântării. De aceea, îl cunoştea tot oraşul şi fiecare se folosea de nevoinţa lui.

Arhidiaconul Varlaam Arghirescu, de la Mitropolia Moldovei şi Sucevei (1863-1942)

Părintele Varlaam Arghirescu a fost un călugăr renumit în mănăstirile Moldovei şi un devotat slujitor al Bisericii lui Hristos.

Era de loc din comuna Hangu, judeţul Neamţ. La vârsta de 18 ani a intrat în Mănăstirea Neamţ. După câţiva ani de ucenicie a fost făcut călugăr şi apoi hirotonit diacon de stareţul Timotei. În anul 1892 a fost trimis ca slujitor la Catedrala Mitropoliei din Iaşi. Aici a făcut desăvârşită ascultare timp de 50 de ani. În vara anului 1942 a adormit cu pace şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cetăţuia.

Arhimandritul Varlaam slujea în biserica Mănăstirii Neamţ cu mare evlavie şi cânta îngereşte de frumos. Auzindu-l odată cântând şi ştiind petrecerea lui, mitropolitul Iosif Naniescu l-a luat la catedrala din Iaşi, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.

Spuneau bătrânii că părintele Varlaam iubea aşa mult biserica, precum iubea pe Hristos. Toată ziua zăbovea în catedrală, aşeza veşmintele, potrivea candelele, mătura pe jos, stătea de veghe lângă moaştele Cuvioasei Parascheva. Iar când slujea, mişca toate inimile şi scotea multe lacrimi prin frumuseţea cântării. De aceea, îl cunoştea tot oraşul şi fiecare se folosea de nevoinţa lui.

(Arhimandritul Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 543-544)