Am visat că mă rog lui Dumnezeu și că primesc ajutor. Și, totuși, nu știu cum să mă rog în viața reală

Întreabă preotul

Am visat că mă rog lui Dumnezeu și că primesc ajutor. Și, totuși, nu știu cum să mă rog în viața reală

    • Am visat că mă rog lui Dumnezeu și că primesc ajutor. Și, totuși, nu știu cum să mă rog în viața reală
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

Ramona
întreabă:

Bună ziua. Am suferit o operație cu complicații la fiere, iar apoi știam că trebuie să mi se facă o altă investigație, pentru a vedea dacă totul este bine. Nu știu dacă din cauză că m-am gândit foarte mult la asta ori pentru că Dumnezeu a vrut să-mi arate ceva (nu mă cred demnă că Dumnezeu ar putea comunica cu mine, deși au mai fost situații în care am zis că îmi arată calea), am avut un vis cum că mi-ar ieși din burtă ca niște picioare de paianjen sau ca niște viermi cu puf pe ei sau că aveam, parcă, niște ghemotoace prin burtă. Eu atunci am început să spun continuu Tatăl nostru. Apoi s-a pornit o ploaie puternică și după s-a oprit și parcă s-a luminat totul, iar eu m-am liniștit. Când m-am trezit, am fost foarte speriată de ce am visat, iar investigația pe care am făcut-o nu a funcționat cum trebuie și nu am aflat nimic concret. Puteți să-mi recomandați să citesc ceva sau să mă învățați cum să mă rog, pentru a mă ajuta Dumnezeu în continuare și pentru a-I mulțumi că a fost lângă mine? Nu am un duhovnic cu care să discut, de obicei vorbesc eu cu mine, dar am zis că poate Dumnezeu mi-a dat un semn, că ar trebui să fac mai mult de atât. Vă mulțumesc!

22 Martie 2017

Ramona,

Visele sunt mișcări ale minții noastre în timpul somnului. Sfinții ne învață să nu luăm aminte la ele și să nu credem viselor. Sunt vise care pot fi de la Dumnezeu și care ne îndeamnă către pocăință și nu aduc tulburare în suflet, sunt și vise înfricoșătoare de la cel rău, care aduc multă tulburare în suflet și ne pot înșela, dar sunt și vise absolut firești, care țin de frământările minții noastre. Însă cel mai bine este să fim cu luare aminte la viața noastră duhovnicească, să descoperim gândurile noastre părintelui duhovnic și să nu credem cu ușurință viselor, ca să nu fim batjocoriți de diavol. Citiți Paraclisul Maicii Domnului, precum și alte rugăciuni folositoare din cartea de rugăciuni. Încredințați-vă lui Dumnezeu cu toată ființa și El va rândui toate spre folos duhovnicesc. Căutați-vă un duhovnic cu care să vă sfătuiți, este primejdios duhovnicește să ne povățuim singuri.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă dea sănătate!

In reply to by Petroniu Marin

Ramona a răspuns:
30 Martie 2017

Multumesc frumos pt raspuns. Intre timp, chiar nu a fost bine, adica in urma operatiei chiar a mai ramas un crocobaur de pietricica si a fost nevoie sa mai fac un alt fel de operatie pt a o scoate si pe aceea. Nu zic ca prin acel vis mi-ar fi spus Dumnezeu ca ar mai fi probleme, ci ca trebuie sa ma rog si sa cred in El si o sa fie totul bine. Am inceput sa citesc, inca de atunci, pt 40 de zile Acatistul Maicii Domnului Grabnica Ascultatoare, iar cand termin o sa incerc sa citesc si Paraclisul Maicii Domnului. Multumesc inca o data de raspuns si sanatate si dvs!

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: