Sub un cer plumburiu, într-o zi de martie ce părea ca oricare alta, pe poarta bisericii „Metocul Maicilor” intră, rând pe rând, tinerii. Vin cu un mers grăbit, să nu piardă începutul slujbei, vin mai mulți, grupuri-grupuri și se adună în biserică. Micuțul sălaș se umple de suflete tinere, lumânările se împart, lumina se împrăștie, partiturile se deschid. Paraclisul a început deja, iar murmurul tinerilor despre un anume oaspete special se pierde ușor în mirosul de tămâie. 

La strană s-au adunat mai mulți, cântă într-un glas către Maica Domnului, o cheamă, o strigă, o roagă. Afară se face seară, iar tinerii dau slavă lui Dumnezeu. Din altar, pentru binecuvântare, iese Preasfințitul Macarie. Citește o rugăciune de dezlegare, iar noi toți ne punem în genunchi, ca la un semnal. Mă uit în jur și văd ochi luminoși, atenți la Preasfințit și îmi dau repede seama că pe el îl așteptau. Când ne spunem numele în șoaptă, observ cât de mulți suntem de fapt, adunați aici pentru același scop, toți într-un gând și-un Cuvânt.

Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, ne vorbește ușor, accentuând fiecare cuvânt, calm, cu o blândețe rară. Ne citește o minune a Maicii Domnului dintr-o cărticică și ne privește cu ochi duioși. La finalul slujbei, tinerii se apropie, vin la părinte, îi cer sfaturi. Preasfințitul, în mijlocul lor, îi întreabă la ce facultate sunt și se minunează de ei, îi binecuvântează și le zâmbește.

După Paraclisul Maicii Domnului, ne așezăm toți într-un cerc mare, cât să cuprindă tot naosul. Are loc premierea ediției a doua a concursului „Scrii ce Ştii”, organizat de ASCOR Iași. Se așterne liniștea, se citesc fragmente din creațiile participanților. Tema săptămânii, „Căutare”, a fost prilej de găsire și regăsire pentru 21 de participanți ce au rupt din ei o bucată de suflet și au așternut-o pe hârtie. 

Preasfințitul Macarie și părintele Nicodim ne citesc textele câștigătoare, semnate de Maria-Laura Ilie și Simona Mirodone. Aerul se umple de cuvânt cu duh,  ce iese din pagina scrisă și se plimbă încet prin cugetele tinere. Poposește la mai mulți, înfiripând noi și noi gânduri, ce se țes toate dintr-un singur loc, ca un izvor – Cuvântul.  

Când oaspetele nostru pleacă, ne adunăm iarăși și plecăm capul, să primim binecuvântare. El ne învăluie pe toți într-o privire caldă, ce topește și cea mai înverșunată împotrivire și pornește spre alte meleaguri, spre alte suflete căutătoare. La final, rămânem câțiva și ne strângem într-un cerc. Începem să povestim în biserică și așa, ușor-ușor, noaptea se lasă peste ziua de martie, orașul se cufundă în lumini și cerul pare mai binevoitor, mai înduplecat de freamăt sfânt.

Tinerii caută, se caută și se întreabă. Unii găsesc, alții cercetează mai departe, pătrund mai adânc în tainele ființei lor și visează, visează că într-o zi, vor găsi răspunsul. Plini de viață și dornici de a ne lua soarta în propriile mâini, noi privim orizontul și cugetăm la infinit. Știm că, dacă nu ne trăim noi viața, ne trăiește ea pe noi. Oricum ar fi, tot ne trecem. Important e să lăsăm câteva urme. 

(Teodora Drişcu)