Părintele Constantin Chilim a fost condus pe ultimul drum

Episcopia Severinului şi Strehaiei

Părintele Constantin Chilim a fost condus pe ultimul drum

    • Părintele Constantin Chilim a fost condus pe ultimul drum

Un impresionant alai de preoţi şi credincioşi severineni l-a condus sâmbătă pe ultimul drum pe preotul pensionar Constantin Chilim. Părintele Chilim a trecut la Domnul pe 19 martie, la vârsta de 94 de ani. Distins pedagog şi poet talentat, iscusit interpret al cuvântului lui Dumnezeu, vrednicul de pomenire preot i-a adunat pentru ultima dată la căpătâiul său pe cei care l-au cunoscut şi l-au iubit, fraţi întru Hristos, membrii familiei şi numeroşi fii duhovniceşti.

Slujba înmormântării a fost săvârşită de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, la biserica „Adormirea Maicii Domnului" - Maioreasa din Drobeta Turnu Severin, unde părintele a slujit după pensionare.

La finalul slujbei de prohodire, câțiva slujitori ai Sfântului Altar au dat curs cuvântărilor panegirice, zugrăvind chipul sublim al preotului şi dascălului severinean chemat de Mântuitorul Hristos în patria cerească.

Părintele George Daniel Achim, parohul Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin, le-a vorbit celor prezenţi despre figura proeminentă a celui adormit, în dubla sa ipostază, de sacerdot şi de om de cultură: "Părintele Chilim a suferit oroarea comunistă prin mutarea sa forțată de la Turnu Severin la Bîrlad. Cu ajutorul lui Dumnezeu, după doi ani a fost adus înapoi la cel mai prestigios liceu al vremii, Liceul Traian. Aici, părintele profesor s-a remarcat ca un dascăl de o înaltă ţinută morală şi intelectuală, îndrumând generaţii întregi şi dezlegându-le tainele limbii române. Preotul Constantin Chilim a făcut din catedră un amvon şi invers, aducând lumina cunoştinţei în minţile şi inimile celor care îl ascultau. S-a remarcat si ca un distins om de cultură, obţinând două titluri de excelenţă din partea Liceului Traian și a municipalității severinene. Activitatea sa culturală a fost una foarte bogată. Părintele a scris proză şi opt volume de poezii, editând în calitate de co-autor un volum de Limba si literatura română, alături de un colegiu de academicieni. Pentru toată activitatea sa, preotul Constantin Chilim rămâne o personalitate emblematică a culturii și slujirii ecleziastice."

Părintele Vasile Ghinea, fost slujitor al bisericii Maioreasa, a evocat aleasa pregătire a celui adormit întru nădejdea învierii: „Părintele Constantin Chilim s-a îmbisericit la noi, la Maioreasa, după pensionare. Îl aveam între noi ca pe un îndrumator, un sfătuitor de seamă. Cuvintele pe care le rostea la predică erau izvoare de inspiraţie pentru ceea ce aveam să facem şi noi, preoţii mai tineri, în postura de predicatori. Nu numai fondul cuvântărilor sale era important, ci si forma și stilul. Aveai ce invăţa, ascultându-i cuvântarea. Credem că părintele ne părăseşte astăzi numai fizic, fiindcă îl vom păstra în sufletele noastre. La fel, credem că și părintele ne va duce pe toţi în gând şi în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. În urma sa rămâne amintirea preotului bun, a preotului care a ştiut cum să-i înveţe pe credincioşi, şi din postura de profesor a ştiut să le împărtăşească cele bune elevilor săi.  Îl rugăm pe Dumnezeu ca toata osteneala sa de pe acest pământ să-i fie primită şi răsplătită în Împărăţia Sa cea cerească."

Șirul cuvântărilor a fost încheiat de Preasfințitul Părinte Nicodim, care a adresat cuvânt de binecuvântare și mângâiere familiei îndoliate. Preasfinția Sa a arătat că preotul Constantin Chilim a făcut parte dintr-o pleiadă de teologi mehedințeni bine instruiți, a căror lucrare pe tărâm cultural și misionar răsună în veșnicie.

După slujba prohodirii, cortegiul funerar s-a îndreptat către cimitirul ortodox “Sf. Gheorghe” din municipiu. După rânduială, sicriul cu trupul neînsuflețit al preotului Constantin Chilim a fost depus în cavoul familiei.

Sursa: http://www.episcopiaseverinului.ro/

Citește despre: