„Şcoala trebuie să preţuiască înţelepciunea copilului“

Educaţie

„Şcoala trebuie să preţuiască înţelepciunea copilului“

    • „Şcoala trebuie să preţuiască înţelepciunea copilului“
      „Şcoala trebuie să preţuiască înţelepciunea copilului“

      „Şcoala trebuie să preţuiască înţelepciunea copilului“

    • „Şcoala trebuie să preţuiască înţelepciunea copilului“
      „Şcoala trebuie să preţuiască înţelepciunea copilului“

      „Şcoala trebuie să preţuiască înţelepciunea copilului“

    • „Şcoala trebuie să preţuiască înţelepciunea copilului“
      „Şcoala trebuie să preţuiască înţelepciunea copilului“

      „Şcoala trebuie să preţuiască înţelepciunea copilului“

Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a fost marţi arhiplină pentru publicul dornic să-l asculte pe antrenorul de genii, aşa cum este cunoscut profesorul doctor Florian Colceag, preşedintele Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education. Oaspetele a sosit la Iaşi la invitaţia Şcolii „Varlaam Mitropolitul“, organizatorul conferinţelor „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, şi a susţinut o prelegere cu tema „Cum stimulăm sau inhibăm atenţia?“.

Până acum educaţia a fost legată de instrucţie, a fost definită ca o economisire de cunoştinţe în anumite domenii bătute în cuie. În momentul actual, însă, educaţia a căpătat un alt aspect, cel de educare şi de dezvoltare a fiinţei umane până la nivelul maximizării potenţialelor sale. „Ar trebui să ne răspundem la câteva întrebări - copilul meu merge la şcoală ca să ia note bune sau ca să devină un bun cetăţean? Eu vreau ca toţi copiii să devină temeinic ancoraţi în realitate, să ştie să-şi apere şi propria existenţă, dar şi pe cea socială, culturală, identitară, planetară şi cosmică“, a afirmat marţi seară profesorul doctor Florian Colceag, preşedintele Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education, la conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“.

Copiii nu trebuie atraşi spre şcoală, ei vin în sălile de curs cu dorinţa clară de a învăţa. Ce-i îndepărtează? În primul rând plictiseala - unele materii nu le spun nimic fiindcă nu le răspund întrebărilor şi curiozităţile lor. Monotonia informaţiilor îi îndepărtează. Apoi, mulţi părinţi nu sunt prietenii copiilor. Cei mici întâmpină multă tensiune psihică din partea adulţilor. Există şi o competiţie artificială de a da un singur învingător, cu referire la concursuri. „Ca un exemplu, din 5.000 de tineri care vor alerga la un maraton, va câştiga unul singur, iar restul de 4.999 vor crede că au pierdut. Ei nu vor trăi bucuria confirmării, care este un amănunt foarte important fiindcă le sădeşte încrederea în ei. Noi oare le dăm aripi copiilor ca să zboare?“, a fost o întrebare foarte sensibilă adresată de prof. Florian Colceag publicului, după care a continuat sfătuindu-i pe aceştia să vadă în cei mici ceea ce au mai frumos în ei, să-i încurajeze să se desfăşoare pe o linie a pasiunilor şi a talentelor pe care le au. Confirmându-li-se abilităţile, copiii vor fi mereu atenţi la studiu, la tot ce îi înconjoară. Răbdarea şi dragostea sunt alte ingrediente ale unei educaţii ce pot valorifica tot ce este mai bun dintr-un prichindel. Atenţia este un factor important în educarea copiilor şi ca să le-o menţinem trează este important ca profesorii şi părinţii să discute cât mai mult cu ei, abordând subiecte pe măsura vârstei lor. Adulţii care se ocupă de mintea şi de sufletele lor trebuie să afle ce le place celor mici, să le dezvolte şi să le cultive aceste talente.

Următoarea întâlnire din seria conferinţelor „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“ va avea loc luni, pe 10 noiembrie. Invitat va fi Urania Cremene, care va conferenţia pe tema „Cum învaţă copiii şi cum le păstrăm atenţia“. (Roxana Paşalău - asistent marketing şi comunicare al Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“)

Citește despre: