Sărbătoarea bisericii de la Izvorul Alb

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Sărbătoarea bisericii de la Izvorul Alb

    • Sărbătoarea bisericii de la Izvorul Alb
      Sărbătoarea bisericii de la Izvorul Alb

      Sărbătoarea bisericii de la Izvorul Alb

Biserica "Izvorul Tămăduirii" de la poalele Muntelui Rarău a îmbrăcat vineri, 17 aprilie 2015, straie de sărbătoare. Pe lângă sfintele slujbe, programul liturgic a mai cuprins o procesiune în jurul altarului de închinare.

Credincioşii de toate vârstele, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în straie populare, au participat vineri, 17 aprilie 2015, la hramul Bisericii "Izvorul Tămăduirii" a Parohiei Capu Satului din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început joi seara cu Slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoţi. O parte dintre slujitorii sfintelor altare au venit din Bucovina de Nord, bucurându-se şi rugându-se alături de românii din această parte a ţării. În ziua hramului, sfântul locaş, ctitorit de Alexandru Alboi şi de pr. Teodor Giosan în perioada 2001-2009, a îmbrăcat straie de sărbătoare. De dimineaţă, a fost oficiată Utrenia şi Sfânta Liturghie, răspunsurile la strană fiind oferite de corul de copii al Bisericii „Sfântul Dumitru“ din Câmpulung Moldovenesc, coordonat de pr. Liviu Solovan. La momentul Chinonicului, enoriaşii au ascultat un repertoriu de cântări religioase specifice perioadei pascale. Predica de la finalul slujbei a fost adresată de pr. Liviu Solovan, care a făcut referire la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, apreciind jertfa celor care au contribuit la ridicarea bisericii de pe Izvorul Alb. Părintele paroh Teodor Giosan a mulţumit părinţilor şi celor prezenţi pentru că s-au rugat împreună. Parohul de la Capul Satului a amintit că era o perioadă în care, aidoma Sfinţilor Apostoli, oamenii trebuiau să vesteastă Evanghelia Mântuitorului. "A venit vremea ca din nou să-L mărturisim pe Hristos cu fapta şi cu viaţa noastră. De aceea, trebuie să îi povăţuim pe copiii noştri pentru a fi buni creştini şi pentru a rămâne trăitori în Biserica noastră strămoşească. Am fost deosebit de bucuroşi să vă vedem în această zi venind în sfânta biserică", a mărturisit pr. Teodor Giosan. Soborul slujitorilor a oficiat apoi Slujba Aghezmei mici, iar apoi a urmat o procesiune în jurul locaşului de închinăciune. În faţă au mers bărbaţii care au purtat în mâini prapurii şi crucile, în tot acest timp cântându-se "Hristos a înviat!". În continuare, a fost săvârşit Parastasul pentru ctitorul Alexandru Alboi, al cărui mormânt se află lângă Biserica "Izvorul Tămăduirii".

Citește despre: