Resfinţire de biserică în Prisaca Dornei

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Resfinţire de biserică în Prisaca Dornei

    • Resfinţire de biserică în Prisaca Dornei
      Resfinţire de biserică în Prisaca Dornei

      Resfinţire de biserică în Prisaca Dornei

    • Resfinţire de biserică în Prisaca Dornei
      Resfinţire de biserică în Prisaca Dornei

      Resfinţire de biserică în Prisaca Dornei

    • Resfinţire de biserică în Prisaca Dornei
      Resfinţire de biserică în Prisaca Dornei

      Resfinţire de biserică în Prisaca Dornei

În Duminica a XX-a după Pogorârea Duhului Sfânt, biserica Parohiei „Sfinţii Arhangheli“ din satul Prisaca Dornei, comuna Vama, a fost resfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Slujba de târnosire a fost succedată de oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti pe o scenă special amenajată în curtea bisericii, răspunsurile la strană fiind date de un grup coral din Mitropolia Clujului.

Localnicii din satul Prisaca Dornei, comuna Vama, judeţul Suceava, au trăit duminica trecută momente deosebite de bucurie şi împlinire, biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli“ fiind resfinţită de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujba de resfinţire a locaşului de cult, IPS Pimen a săvârşit Sfânta Liturghie pe o scenă amenajată în curtea bisericii şi împodobită cu cetină, covoare şi flori. Credincioşii prezenţi, îmbrăcaţi în minunatele costume populare specifice locului, au ascultat cu evlavie slujba şi cuvântul de învăţătură al arhiereului, apoi, după tradiţie, au trecut prin Sfântul Altar nou sfinţit. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup coral din Mitropolia Clujului.

În cuvântul de învăţătură, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a explicat Evanghelia învierii fiului văduvei din Nain, subliniind că adevărata moarte este cea sufletească, nu cea trupească: „Este durere mare moartea celui drag sufletului nostru, dar această durere se mai potoleşte prin credinţa că sufletul este nemuritor, că în viaţa veacului, în Cer, ne vom întâlni fiecare în ceata sa, potrivit faptelor săvârşite în viaţa pământească, bune sau rele. Există o moarte a trupului sau cu trupul, dar este şi o moarte a sufletului, pricinuită de păcat“.

Pentru implicarea şi efortul depus în lucrările bisericii, pr. paroh Cristian Brocea a primit rangul de iconom stavrofor din partea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Pimen. Sărbătoarea parohiei sucevene s-a încheiat cu o agapă creştină oferită de comitetul parohial al comunităţii.

Scurt istoric

Biserica „Sfinţii Arhangheli“, situată în centrul localităţii, este singurul locaş de cult al satului Prisaca Dornei. Ea dăinuieşte aici din anii 1821-1825, fiind ridicată de comunitatea germană a locului. După repatrierea enoriaşilor germani, biserica a fost dăruită cultului ortodox, iar pe data de 9 noiembrie 1941, Mitropolitul Ţit Simedrea a decis înfiinţarea Parohiei Prisaca Dornei. De-a lungul timpului, biserica de zid a trecut prin numeroase lucrări de restaurare. Ultimele de acest gen au fost de amploare, deoarece au inclus Sfânta Masă, refacerea în totalitate a iconostasului, pictarea bisericii în interior şi împodobirea faţadei.

 

Citește despre: