(Video) Cum se va desfăşura anul acesta pelerinajul la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

Ferestre către suflet

(Video) Cum se va desfăşura anul acesta pelerinajul la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

În fiecare an, la mijlocul lunii octombrie, Iaşul se bucură de pelerinajul organizat la marea sărbătoare închinată Sfintei Cuvioase Parascheva.
Ţinând cont de deciziile luate de autorități în contextul epidemiologic în care ne aflăm, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat o serie de măsuri menite să protejeze, în condițiile actuale, sănătatea pelerinilor. 
Despre cum va arăta anul acesta hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi, vorbim în cadrul emisiunii FERESTRE CĂTRE SUFLET cu părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Urmăriţi o ediţie specială a emisiunii FERESTRE CĂTRE SUFLET realizată în muzeul amenajat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Iaşi, un loc care, deşi este în întregime subteran, ceea ce îi conferă un element de unicitate în spaţiul muzeal, îl provoacă pe fiecare vizitator, prin parcursul expoziţional deosebit, să se poziţionize mereu pe drumul spre cer, să aibă adică mereu gândul la cele înalte, la cele duhovniceşti.