Arhiepiscopul Nikon de Vologda îşi amintea despre o întâmplare care demonstrează încă o dată legătura strânsă a locuitorilor cerului cu cei de pe pământ. Într-un sat locuia un oarecare creştin evlavios, care nu lipsea de la nicio slujbă, mai ales în zilele de sărbătoare. Odată, în ziua prăznuirii Sfântului Nicolae, soţia lui, grăbindu-se să termine lucrul pentru a nu întârzia la slujbă, a uitat să încuie uşa de la casă.

În sat locuia şi un hoţ, cunoscut de întreg satul. Observând casa descuiată, el a intrat şi a luat tot ce era de valoare. Le-a adunat pe toate într-o legăturică şi a dat să iasă. Tocmai atunci însă a intrat şi Sfântul Nicolae, îmbrăcat în veşminte arhiereşti. L-a privit supărat pe hoţ şi i-a spus: „Oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu au uitat din mare grabă uşa descuiată, iar tu ai profitat de ocazie pentru a fura tot ce au câştigat cu sudoarea frunţii lor!” Spunând acestea, l-a lovit peste obraz şi hoţul, dintr-odată, a orbit.

Înspăimântat, hoţul a început să bâjbâie prin odaie, încercând să iasă, dar nu reuşea. Când stăpânii s-au întors de la biserică, l-au găsit pe hoţ plângând amarnic. El le-a povestit ce i s-a întâmplat şi cum Sfântul Nicolae l-a pedepsit. Hoţul a fost condamnat. Când a trebuit să fie dus sub escortă în altă localitate, el a dorit să intre într-o biserică unde se afla icoana Sfântului Nicolae. În genunchi, cu ochii în lacrimi, şi-a cerut iertare de la sfânt şi a promis să nu mai fure. Iar după ce a sărutat icoana, el şi-a recăpătat vederea.

Tatiana Komissarova, oraşul Cistopol

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2004, pp. 136-137)