Sfântul Ierarh Dosoftei, omagiat Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfântul Ierarh Dosoftei, omagiat Iași

    • Sfântul Ierarh Dosoftei, omagiat Iași
      Sfântul Ierarh Dosoftei, omagiat Iași

      Sfântul Ierarh Dosoftei, omagiat Iași

    • Sfântul Ierarh Dosoftei, omagiat Iași
      Sfântul Ierarh Dosoftei, omagiat Iași

      Sfântul Ierarh Dosoftei, omagiat Iași

La Muzeul "Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul" din Iași s-au desfășurat în zilele de 11 și 12 decembrie "Zilele Dosoftei".

La Muzeul "Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul" din Iași s-au desfășurat în zilele de 11 și 12 decembrie "Zilele Dosoftei". Aseară, un sobor de preoți din Iași au oficiat slujba Acatistului Sfântului Ierarh Dosoftei. În continuare, pr. Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iași 1, a apreciat faptul că “în cele două zile de aleasă preacinstire, de omagiere a Sfântului Dosoftei au fost susținute comunicări și s-a oficiat slujba Acatistului Sfântului Dosoftei“. Părintele prof. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Școlar Iași, a susținut o prelegere intitulată “Sfântul Ierarh Dosoftei - retrospectivă istorică“. Delegatul Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iași și consilier pentru învățământ universitar în cadrul Sectorului Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Iașilor, care a vorbit despre personalitatea Sfântului Ierarh Dosoftei. După cuvântul acad. prof. dr. Valeriu Cotea, Corul Bisericii Bărboi din Iași a susținut un concert de colinde.
"Zilele Dosoftei" au fost organizate de Muzeul Literaturii Române Iași, Societatea Culturală "Junimea 90" și Frăția Ortodoxă Iași.
Revenim cu detalii de la acest eveniment în ediția de mâine a "Ziarului Lumina".

Patronul spiritual al unei biserici din Bucium

Biserica Ortodoxă îi pomenește astăzi pe Sfântul Dosoftei și pe Sfânta Lucia, care ocrotesc biserica din cartierul ieșean I. C. Brătianu, Bucium, Protopopiatul Iași 2. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început aseară cu slujba Vecerniei unită cu Litia. La final preoții slujitori au susținut în fața credincioșilor prezenți câteva alocuțiuni pornind de la tema “Despre mucenicie“. Astăzi va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii.
Construcția bisericii cu hramurile "Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul" și "Sfântul Ier. Dosoftei și Sfânta Lucia" din Bucium a început în primăvara anului 2008, cu fonduri de la Guvernul României. În prezent slujbele religioase se desfășoară la demisolul sfântului lăcaș. (C.Ciofu)

Citește despre: