Sfântul Cuvios Paisie cel Mare

Sfântul Cuvios Paisie cel Mare

Sfântul Cuvios Paisie cel Mare

19 Iunie

Dumnezeiescul Paisie, fiindcă era temător de Dumnezeu, odată cu creşterea vârstei, a crescut şi în dumnezeiescul dar, iar inima lui s-a rănit de dumnezeiasca dragoste şi a dorit petrecerea monahicească.

  • Viața Sfântului Cuvios Paisie cel Mare

    Cuviosul Părintele nostru Paisie a fost din Egipt. El s-a născut din părinți dreptcredincioși, îmbunătățiți și îmbogățiți de obiceiuri bune și creștinești, care aveau șapte copii asemenea lor în obiceiuri și fapte bune. Bogăția lor le era destulă, încât puteau să ajute și pe cei ce aveau trebuință; căci, cu cât împărțeau la săraci averile lor, cu atât mai mult Dumnezeu le înmulțea toate.

Calendar ortodox
23 Aprilie