Sfântul Cuvios Daniil Katunakiotul

Sfântul Cuvios Daniil Katunakiotul

Sfântul Cuvios Daniil Katunakiotul

7 Septembrie

 

Părintele Daniil Katunakiotul a fost originar din Smirna și s-a născut în 1846.

A fost tuns în monahism în 1866 la mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) la vârsta de 20 de ani.

Ulterior a fost trimis de Patriarhul Ecumenic să înnoiască viața duhovnicească a mănăstirii Sf. Anastasia Izbăvitoarea de Farmece din Tesalonic.

După ce s-a întors în Sfântul Munte, s-a nevoit la Mănăstirea Vatoped pentru cinci ani, iar după încă nouă luni în Smirna, s-a întors în Grădina Maicii Domnului, unde a pus bazele obștii Danieleilor din Katunakia. Părintele Daniil a fost iconograf.

A trecut la cele veșnice în data de 8 septembrie 1929.

  • Viața Cuviosului Daniil Katunakiotul

    Cuviosul Daniil Katunakiotul (Dimitrie Dimitridis) s-a născut în anul 1846 în Asia Mică, la Smirna, fiind cel mai mic dintre copiii unei familii creștine numeroase.

Calendar ortodox
23 Aprilie