Seară duhovnicească în Protopopiatul Dorohoi

Arhiepiscopia Iaşilor

Seară duhovnicească în Protopopiatul Dorohoi

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în data de 14 aprilie a avut loc, în municipiul Dorohoi, o conferință pe tema „Biserica, spațiul vindecării trupești și sufletești”, susținută de părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și starețul Sfintei Mănăstiri Bucium din Iași.

Organizată la inițiativa părintelui protopop Ionuț-Ștefan Apetrei și prin implicarea preoților din cercul pastoral-misionar „Sfântul Nicolae” Dorohoi, evenimentul cultural-religios a fost moderat de părintele misionar-protopopesc Bogdan-Ștefan Mihai și s-a desfășurat în Sala Teatrului din municipiu, începând cu orele 17.00, în prezența a numeroși participanți din oraș și din zonele limitrofe, elevi ai instituțiilor de învățământ, cadre didactice, oameni în căutare de cultură, repere și viață duhovnicească.

O prezență binecunoscută și apreciată de dorohoieni, părintele Nicodim Petre a evocat mijloacele pe care Biserica le așează în vremea Postului Mare la îndemâna oamenilor pentru redobândirea sănătății sufletești și trupești, a accentuat valoarea unirii cu Hristos ca victorie împotriva fricii, îndoielilor și a morții, evocând prin intermediul a numeroase experiențe vii vocația parohiei de a fi icoană a bucuriei și comuniunii din Împărăția cerurilor. Rostirea rugăciunii inimii în viața cotidiană, alături de practicarea spovedaniei cu umilință, cu părere de rău și cu dorință de îndreptare, ca un mod de a ne schimba viața, reprezintă trepte din urcușul spriritual al creștinului, desăvârșit prin participarea la Sfânta Liturghie și unirea cu Hristos prin primirea Sfintei Împărtășanii. 

În partea a doua a serii duhovnicești, participanții au avut posibilitatea de a adresa întrebări și a primi răspunsuri edificatoare din partea invitatului, conferința fiind un prilej de formare și creștere sufletească. Cu toții au conștientizat faptul că Biserica este locul unde sufletul omului se odihnește, se îmbogățește și găsește sprijin la nevoie. În Biserică nu suntem niciodată singuri, iar frumusețea și bucuria creștinului de a fi în comuniune cu ceilalți, se vor prelungi într-o formă mult mai înaltă, în Rai.

Organizate în contextul anului omagial și comemorativ, conferințele și serile duhovnicești sunt organizate de Protopopiatul Dorohoi în colaborare cu diferite instituții din zonă, în scopul sporirii vieții duhovnicești, a întâlnirii formatoare cu personalități de valoare și al consolidării conștiinței creștin-ortodoxe, morale, autentice și mărturisitoare în familie și societate. (pr. prof. Ciprian Șoptică, pr. prof. Pristavu Cosmin Constantin)

Citește despre: