Seară duhovnicească în Parohia Concești din județul Botoșani

Arhiepiscopia Iaşilor

Seară duhovnicească în Parohia Concești din județul Botoșani

Vineri, 12 aprilie, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Concești, Protopopiatul Darabani, județul Botoșani, a avut loc o întâlnire de suflet în duh de rugăciune. Invitatul comunității parohiale a fost părintele arhimandrit Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin.

Evenimentul a debutat cu săvârșirea slujbei Aghiasmei mici și a continuat cu oficierea Tainei Sfântului Maslu. Slujbele au fost săvârșite de către un sobor de 9 preoți, avându-l în mijloc pe părintele stareț Teodosie Pleșca. La final, invitatul a ţinut un cuvânt ziditor de învăţătură pornind de la tema întâlnirii: „Postul Mare - Scară spre cer”. 

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această seară plină de har și binecuvântare, având nădejdea că am pus început bun pe acest drum al întâlnirilor duhovnicești atât de folositoare și ziditoare”, a mărturisit pr. Alin-Constantin Aroșoaie, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” Concești.

Citește despre: