Sărbătoarea Cuvioasei era „deschisă" de domnitorul Moldovei (2005)
Fiecare popor are obiceiurile sale la sărbători religioase sau laice. Unele dintre acestea se păstrează de sute de ani, altele au dispărut ori s-au schimbat întru totul. Pelerinajul la moaştele Cuvioasei Parascheva a devenit, de-a lungul a zeci de decenii, un obicei al moldovenilor, dar şi al muntenilor, al ardelenilor şi, mai nou, al europenilor.
An de an, pe 14 octombrie, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva adună pe străzile laşului şi în curtea Catedralei mitropolitane mii de pelerini din ţară şi din străinătate. După ce este purtată în procesiune pe străzile care înconjoară Catedrala mitropolitană, racla cu moaştele Sfintei este aşezată cu evlavie afară, sub un baldachin special amenajat.
Timp de câteva zile, pelerinii se închină şi cer ajutor de la Sfântă. În urmă cu aproximativ 250 de ani, sărbătoarea de la Iaşi respecta o ceremonie anume, de la care nu putea să lipsească domnul ţării. Din cele ce urmează, veţi putea observa dacă şi cât s-a mai păstrat astăzi din ritualul de altădată.
„Condica de ceremonii a logofătului Ghiorgachi"
Încă din 1641, când moaştele au fost aduse la Iaşi de la Constantinopol, ziua de 14 octombrie a devenit o amplă sărbătoare. Datorită specificităţii sale, această sărbătoare făcea parte dintre cele mai însemnate sărbători ale anului, fiind deschisă printr-o ceremonie fastuoasă de către însuşi domnitorul Moldovei. Printre puţinele lucrări (sau poate chiar singura) care ne poate înfăţişa, păstrând atmosfera epocii, fastul şi evlavia de care se bucurau sfintele moaşte se numără Condica de ceremonii a logofătului Ghiorgachi, scrisă la 5 noiembrie 1762 din porunca domnitorului Grigore Calimachi, în timpul primei sale domnii (mai 1761 - martie 1764). Lucrarea este păstrată la Arhivele Statului.
Potrivit unui studiu realizat în prima parte a secolului al XX-lea, pe baza acestei condici, de către Dan Simionescu şi susţinut în 1938 ca teză de doctorat la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, „această lucrare este o operă unică în literatura românească de gen, întrucât prezintă o mare însemnătate din punct de vedere istorico-politic, etnografic, din punctul de vedere al evoluţiei ceremonialului bisericesc şi al limbii în care este scrisă". Aceeaşi sursă menţionează numele lui Nicolae Iorga, ca fiind primul istoric literar care a acordat atenţie acestei condici.
În 1939, acest studiu se publica sub titulatura Literatura românească de ceremonial. Condica lui Giorgachi, 1862 la Editura „Fundaţia Regele Carol I" din Bucureşti. Iată ce am aflat din paginile acestui studiu.
Domnul era invitat la hram de egumenul mănăstirii
„La 14 zile a lunii Octomvrie aici în pământul Moldovei, întru această de Dumnezeu păzită ţară, se prăznuieşte la Mănăstirea a trei Sfinţi Ierarhi Svânta şi Cuvioasa prepodobna Parascheva ceo noao, al căriia sfântul ei trup întreg se află întru această numită mănăstire, aduse fiindu sfinteleei moşti de răpăosatul Vasilie Voevod, la anii 7148 (adică 1640)", după cum nota cel de-al doilea logofăt Ghiorgachi la 1762.
În trecut, domnul Moldovei participa la toate slujbele praznicului şi îndeplinea următoarele acţiuni protocolare. „Cu o zi înainte de prăznuire, egumenul mănăstirii venea cu ploconul obişnuit, cafea şi zahăr, la Domn ca să-l roage să-i facă cinstea «cu domneasca sa parisie», la ceremonia praznicului", menţionează Dan Simionescu. Ceremonialul debuta în ajunul sărbătorii, continuând apoi în ziua hramului: „În ajun, clopotele mănăstirii începeau să anunţe începutul slujbei «la optu ceasuri din zi», adică la ora 2.00 după-amiază, când egumenul şi preoţii ridicau racla de sub boltă, pentru a o pune în mijlocul bisericii, «în cuvuelion» ca să fie sărutată de norod. Urma slujba vecerniei mari, după care slujbă venea şi doamna cu alai la biserică şi-i ieşea întru întâmpinare egumenul cu Evanghelia. După vecernie se cânta paraclisul sfintei şi apoi toţi ieşeau în curte".
Moaştele erau sărutate mai întâi de domnul Moldovei
Sursa citată menţionează şi responsabilităţile care reveneau slujitorilor în a-eastă măreaţă zi: „Marele vistier trebuia să trimită la biserică, din partea domnului, două lumânări mari de ceară pictate. Marele şătrar avea grijă să se întindă în ograda bisericii un saivant pentru familia domnească, iar vătaful de aprozi aranja scaunele Mitropolitului şi ale familiei domneşti".
În cea de-a doua zi, când sosea la biserică, domnitorul era întâmpinat la uşa bisericii de Mitropolit, i se cânta Axionul şi Slavoslovia, iar slujba căpăta caracter de procesiune. “A doao zi dimineaţa, în zioa Sfintei, după ce găteşte Domnul şi să luminează bine de zio, purcede Domnul dela curte cu tot alaiul cel domnescu şi obicinuitu şi vine la Trei-Sfetitile, făcându-se răsunare, atât a mănăstirii de clopote, cât şi de cealelalte mănăstireşti clopote, carii sântu mai aproape", nota logofătul Ghiorgachi, citat de Dan Simionescu. Şi ceremonia continua: „începând Litia, patru preoţi ridicau racla de sub baldachin şi ocoleau cu ea biserica; afară în curte, Domnul săruta moaştele, se miruia, punea «în blid» zece lei, se miruiau ceilalţi şi intrau în biserică, unde începea Liturghia. Moaştele care şezuseră afară pentru , a fi sărutate de popor se aduceau în biserică la cântarea Heruvicului, când domnul (şi familia lui) trecea pe sub trupul sfintei, care apoi era pus pe masa sfântă, în Altar". De aici, moaştele erau aduse iarăşi în mijlocul bisericii, aproape de chinonic.
În studiul său, Dan Simionescu aminteşte şi de obiceiul pe care şi-l făcuse domnitorul după ce participa la hramul Sfintei Parascheva cea Nouă: „Uneori, după Liturghie, domnul obişnuia să bea cafea în «chilia egumenului», alteori o bea cu toată boierimea în spătărie".
La sărbători şi ocazii aveau loc ceremonii fastuoase
Conform celor consemnate de logofătul Ghiorgachi, prezenţa Domnului la hramul Cuvioasei eră o datorie faţă de Biserică, dar şi faţă de amintirea unui premergător domnesc, Vasile Vodă Lupu, care adusese moaştele ei pe pământul Moldovei. Pentru el, sărbătoarea Sfintei Parascheva era deopotrivă de însemnată ca şi celelalte sărbători domneşti, pentru că trebuie să amintim că multe dintre sărbătorile creştin-ortodoxe se bucurau în trecut de un ceremonial special de la care nu lipsea niciodată domnitorul. Printre acestea amintim: Ajunul şi ziua de Crăciun, Sf. Vasile, Ajunul şi ziua Bobotezei, învierea Domnului, Sf. Gheorghe etc. Existau şi alte ceremonii religioase la care participa domnitorul: la Lăsatul secului de brânză şi lapte în Postul Mare, în joia din săptămâna luminată de după Paşti (numită slujba Ofeştaniei) etc. Mai mult, acesta participa cu atribuţii şi la întronizarea mitropolitului sau a episcopului.
(Narcisa Balaban - Lumina de Duminică, 16 octombrie 2005)
