Sărbătoare duhovnicească la Galaţi

Arhiepiscopia Dunării de Jos

Sărbătoare duhovnicească la Galaţi

    • Sărbătoare duhovnicească la Galaţi
      Sărbătoare duhovnicească la Galaţi

      Sărbătoare duhovnicească la Galaţi

Sâmbătă, 17 octombrie 2015, s-au împlinit 19 ani de la aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Galați.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în data de 16 octombrie 1996, la ceas de vecernie, ajungeau pe strada Domnească din Galați moaştele primului apostol al lui Hristos, ocrotitorul Galaţiului şi al întregii eparhii, dar şi ocrotitor spiritual al României. Mulţime de oameni l-au întâmpinat atunci pe Sfântul Apostol Andrei cu bucurie și entuziasm.

La împlinirea a 19 ani de la acest eveniment, manifestările pastoral-misionare şi social-filantropice au debutat cu slujba de Priveghere săvârşită atât în Catedrala arhiepiscopală, unde au participat numeroşi credincioşi gălăţeni, cât şi în bisericile parohiale de pe întreg cuprinsul canonic al Eparhiei Dunării de Jos.

În dimineaţa zilei de 17 octombrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi. La slujbă au participat tinerii seminarişti şi studenţi teologi, precum şi numeroşi credincioşi. Ca mărturie a apostolatului la Dunărea de Jos, cinci tineri preoţi au primit darul duhovniciei, cărora le-au fost oferite cărţi de slujbă pentru lucrarea preoţescă, precum și câte o Cruce de binecuvântare. La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a săvârşit o slujbă de mulţumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu și Parastasul pentru vrednicii de pomenire ierarhi ai tronului arhieresc de la Dunărea de Jos.

Sursa: http://www.edj.ro/index.php/octombrie-2015/3400-srbtoare-duhovniceasc-la-galai

Citește despre: