Săptămâna Porţilor Deschise la Seminarul Teologic „Sf. Andrei” Galaţi

Arhiepiscopia Dunării de Jos

Săptămâna Porţilor Deschise la Seminarul Teologic „Sf. Andrei” Galaţi

    • Săptămâna Porţilor Deschise la Seminarul Teologic „Sf. Andrei” Galaţi
      Săptămâna Porţilor Deschise la Seminarul Teologic „Sf. Andrei” Galaţi

      Săptămâna Porţilor Deschise la Seminarul Teologic „Sf. Andrei” Galaţi

În contextul manifestărilor spirituale şi cultural-educaţionale dedicate Sfântului Apostol Andrei, Seminarul Teologic gălaţean a organizat, cu binecuvântarea IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Săptămâna Porţilor Deschise.

Elevi de la mai multe școli şi licee din municipiu, însoţiţi de cadrele didactice au vizitat Capela închinată Sf. Ap. Andrei, biblioteca şi sălile de curs. Au fost purtate discuţii tematice şi dialoguri-cateheză despre importanţa școlii seminariale, care se află sub ocrotirea Sf. Ap. Andrei din anul 1908 şi despre manifestările duhovniceşti care se desfăşoară zilele acestea la Galaţi.

Tinerii elevi seminarişti au interpretat troparele Sf. Ap. Andrei, ale Sf. Impăraţi Constantin şi Elena, precum şi alte cântări specifice perioadei liturgice în care ne aflăm.

(Sursa: edj.ro)