Să ne pocăim cu adevărat şi să ne întoarcem la Dumnezeu. Dacă vom înţelege că nu putem singuri, şi sigur nu putem, să-L rugăm pe Dumnezeu, să-I spunem direct, sincer, cinstit, fără să dăm înapoi: „Dumnezeule, oricât m-ar costa, fă să mă smeresc şi să mă pocăiesc cu adevărat! Oricât m-ar costa, fă să mă întorc la Tine, să-mi văd păcatul, să alerg la Tine, lumina şi mântuirea mea!”. Nu ne-am pocăit. Căinţa nu a pătruns adânc în sufletul nostru. Ne stăpâneşte egoismul, mândria, iubirea de sine, întunericul dens. Diavolul ne-a biruit. Ni se cere pocăinţa adevărată! Dumnezeu este Cel Care ne va lumina pe toţi şi ne va ajuta să ne pocăim şi să ne mântuim.

(Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, Adame, unde eşti? Despre pocăinţă, Editura Bizantină, Bucureşti, 2008)