Rugăciune pentru părintele duhovnic

Rugăciuni

Rugăciune pentru părintele duhovnic

Iartă-i, Doamne Iisuse Hristoase, robului Tău, Părintele (numele), din datoriile ce le-a avut inaintea Ta și nu le-a îndeplinit. Iartă-i lui, Mântuitorule, și dăruiește-i dezlegare și iertare de toate făgăduințele făcute și de toate cele ce din neștiință a greșit. Dăruiește-i sănătate, iertare de păcate, ține-l între noi și descoperă-i cum să lucreze cu fiecare dintre noi, precum și cu mine, păcătosul. Primește-i rugăciunile și ostenelile ce le face pentru noi, răsplătește-i dragostea cu care ne înconjoară și-l ține între noi până la sfârșit. Iar pe noi, păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, care ne-ai încredințat în grija Părintelui (numele) pe acest pământ, ne iartă pentru străduințele Sfinției Sale. Ajută-ne să ajungem la limanul cel dorit împreună cu vrednicul nostru Părinte (numele) și primește, Doamne, aceste puține metanii (închinăciuni) de la mine, păcătosul, pentru sufletul și trupul Sfinției Sale. Unule, Cela ce ești grabnic Ajutătorul și Doctorul sufletelor și trupurilor noastre, Doamne, arată grabnică cercetare robului Tău, Părintele (numele), de durere și de chinuri. Dăruiește-l Bisericii Tale sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul Adevărului Tău și scoțând sufletele ce încă mai petrec în bezna întunericului și a necunoștinței. Amin!

Calendar ortodox
28 Aprilie

(Denie)