Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ale creștinilor, încă din cele mai vechi timpuri, sunt pelerinajele, adică vizitele la lăcașurile, mănăstirile și la locurile sfinte, spre a primi binecuvântare prin sfintele icoane și moaște ale Sfinților sau prin comemorarea de evenimente duhovnicești care s-au petrecut într-un anumit loc.

Așa se întâmplă în fiecare an și aici, la Iași. Cu toții am venit, unii de aproape și alții de departe, ca pelerini ai Sfintei Parascheva din Epivata, protectoarea spirituală a cetății Iașilor și ocrotitoarea noastră, a tuturor. Pelerinajul nostru devine, astfel o mărturie a dispoziției noastre lăuntrice de a ne întări în credință din credința pe care a avut-o Sfânta Parascheva în Dumnezeu și de a umbla în viața noastră după exemplul ei.

Iubiți pelerini, iubiți credincioși,

Evanghelia ne arată adevăratul sens al pelerinajului și al pelerinului. Pelerinajul este mai mult decât o acțiune legată de un loc anume. Are drept țintă modul creștin de viețuire al omului în Biserică, felul în care fiecare dintre noi îl vede pe Dumnezeu și felul în care Dumnezeu ne vede pe noi. Pelerinajul este legat de un mod de a fi pe care Dumnezeu Îl dorește de la noi. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos o încredințează pe femeia samarineancă faptul că: „Vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr” (Ioan 4, 23), și că Tatăl astfel de închinători își dorește.

Iisus Hristos ne descoperă dimensiunea esențială a pelerinajului creștin. Locul este și el important, după cum Ierusalimul era și este important, dar ceea ce contează este mobilul și conținutul care se urmărește prin pelerinaj. Acestea au de-a face, cum putem înțelege din cuvintele Mântuitorului Hristos, cu trei dimensiuni: Duhul, Adevărul și voia Tatălui. Accentul cade, așadar, nu pe pelerinajul în sine, ci pe temeiul și fondul acestuia. Săvârșim noi, deci, un pelerinaj al duhului, al adevărului, al recunoașterii și urmării voinței divine? Dacă da, atunci fiecare poate purta un anume loc de pelerinaj în interiorul său, câtă vreme trupul și existența noastră întreagă se arată a fi temple ale Duhului Sfânt. Dar, dacă urmărim locul și forma exterioară a pelerinajului, la oricât de multă sfințire am participa, ea nu lucrează în noi transformator. Asta nu înseamnă, însă, că locul nu are importanță, unicitate, caracter sacru. Însă nici un loc sfânt și nici un sfânt, cum este Sfânta Parascheva aici la Iași, nu ne pot ajuta, dacă nu trăim după voia lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, prezența Duhului Sfânt în noi și închinarea spirituală pe care o aducem lui Dumnezeu nu se realizează disprețuind realitatea materială. Pelerinajul nostru la Sfânta Parascheva nu separă materialul de spiritual, realitatea trupească de cea sufletească, cele trecătoare de cele veșnice. Aceasta, întrucât pelerinajul lui Dumnezeu către noi, prin venirea Fiului lui Dumnezeu în trup omenesc, vizează întreaga noastră ființă. Iisus Hristos se întrupează și sfințește omul ca o singură realitate. În acest sens, în Biserică noi nu ne rugăm lui Dumnezeu doar în ascuns, în taina sufletelor noastre, ci aprindem lumânări, inspirăm tămâie, ca simbol al bunei-miresme dumnezeiești, ascultăm cântându-se psalmi, ne împărtășim dintr-O Singură Pâine și dintr-Un Potir de obște. Așadar, pelerinajul creștin se referă și la trup, și la suflet, iar toate se fac spre unirea în Duh și în Adevăr cu Dumnezeu Izvorul sfințeniei.

Iubiți frați în Hristos,

Pelerinajul, ca scop în sine, nu ne mânuiește. Printr-un astfel de pelerinaj, noi nu putem depăși însușirile, legăturile și limitele noastre firești, neamul și originea noastră, tradițiile și cultura specifică fiecărui neam.

Credința creștină mărturisește că mântuirea unui suflet se face prin:

* prezența lui Dumnezeu în noi,

* acceptarea și participarea în mod activ la chemarea Lui de a deveni fii Lui,

* alegerea de a-L trăi pe Dumnezeu ca prioritate în viețile noastre,

* hotărârea de a ne încrede în El și de a ne pune păcatele la picioarele Lui.

Acestea se realizează, însă, când ne închinăm lui Dumnezeu în Duh și în Adevăr. Iar acest Adevăr nu este o idee, nici o filosofie, nici o realitate obiectivă din domeniul cunoașterii strict omenești, ci este Persoană. Este Iisus Hristos Însuși: „Calea, adevărul și viața” (Ioan 14, 6). Acest Adevăr nu este dobândit de minte și nici nu este rezultatul vreunei lucrări exclusiv raționale. Adevărul este trăit ca taină a comuniunii nu numai cu Dumnezeu, ci și cu ființele create „după chipul Său” (Facere. 1, 26), adică cu oamenii.

Iubiți credincioși,

Pelerinajul autentic se împlinește prin moartea patimilor, a egoismului și a sentimentului că totul se abordează prin cunoaștere rațională. Învierea duhovnicească a ființei umane, așadar, se face atunci când omul iubește și se împărtășește de darul Adevărului, adică darul lui Hristos pentru ca El să locuiască în noi și noi toți să fim fiii Săi. Se realizează dacă ne închinăm lui Dumnezeu în Duh, adică dacă dorim să împlinim și să trăim voia lui Dumnezeu în viața noastră.

Iar voia lui Dumnezeu în viața noastră se împlinește:

* dacă ascultăm și păzim Evanghelia, care devine indicatorul parcursului nostru duhovnicesc,

* dacă cultivăm cele patru virtuți creștine: iubirea, rugăciunea, smerenia, discernământul,

* dacă ne încredem în purtarea de grijă a lui Dumnezeu,

* dacă ne iubim aproapele,

* dacă suntem gata să ne izbăvim de egoism.

Iubiții credincioși,

Adevărații pelerini sunt mai mult decât simpli călători la locurile sfinte, căutători ai cuvintelor sfinților sau cinstitori de icoane și de sfinte moaște. Adevărații pelerini nu sunt cei care ajung la autosuficiență datorită sfințeniei altora. Devenim adevărați pelerini atunci când ne străduim să lucrăm la propria noastră curățire și sfințire a vieții. Iar aceasta nu se împlinește doar prin respectarea formelor exterioare creștine, ci mai ales prin trăirea unei comuniuni autentice cu Dumnezeu. Dacă inima noastră nu se odihnește cu adevărat în chipul de închinare pe care Dumnezeu Îl cere, nu ne folosim duhovnicește. Suntem chemați, așadar, să nu ne limităm doar la închinarea la sfintele moaște și sfintele icoane. Ci, mai mult decât atât, viața bisericească, viața după Dumnezeu este autentică atunci când dă naștere credincioșilor transformați prin harul Învierii și al Iubirii pe calea Adevărului care este Hristos Însuși!

Fie ca și noi să devenim, cu harul lui Dumnezeu și prin mijlocirile Sfintei Parascheva, oameni înviați și preschimbați în Duhul cel Sfânt spre marele pelerinaj al Împărăției lui Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin